Bulgaria reduce de la 6 la 3 luni termenul pentru administrarea dozei booster

Publicat:

Bulgaria, ţara din UE cu procentul cel mai mic de vaccinare împotriva coronavirusului, va reduce de la 6 la 3 luni termenul prevăzut între schema completă de vaccinare anticoronavirus şi administrarea dozei booster (a treia, în general), a anunţat joi inspectorul sanitar şef al ţării, Anghel Kuncev, transmite EFE, potrivit agerpres

“Noul val care afectează acum Europa Occidentală ne va lovi imediat după petrecerile de Revelion şi vom înregistra un nou vârf pe 4 sau 5 ianuarie”, a prognozat expertul bulgar.


Citește și : Purtarea măştii va deveni din nou obligatorie pe străzile Parisului, începând de vineri

Kuncev a menţionat că, pe fondul unei aşteptate recrudescenţe a coronavirusului din cauza răspândirii variantei mai contagioase, Omicron, autorităţile bulgare vor aproba în următoarele zile o nouă legislaţie privind doza booster.

Până acum, Bulgaria nu a confirmat prezenţa variantei Omicron pe teritoriul său, dar există însă câteva cazuri suspecte, aflate deocamdată în analiză.

Doar 27,1% din cele 6,8 milioane de locuitori ai Bulgariei au primit schema completă de vaccinare, mult sub media de vaccinare din blocul comunitar, care se situează la 67,8%.

Citește și : Criză de teste COVID-19 în Marea Britanie

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.