Bulgaria se îndreaptă spre al treilea scrutin parlamentar în 2021

Publicat:

O nouă rundă de alegeri parlamentare, a treia în acest an, se profilează în Bulgaria după ce încă un partid, al socialiştilor, a eşuat în tentativa de a forma un guvern de coaliţie în urma scrutinului desfăşurat la 11 iulie, transmite miercuri dpa, potrivit agerpres.

Partidul Socialist, a treia forţă în Adunarea Naţională, nu a reuşit să reunească o majoritate parlamentară, oferta lor fiind respinsă de trei partide de protest, văzute ca posibili parteneri.


Citeşte şi: 32 de oameni au murit într-un accident rutier în Peru – Black News

Formaţiunea populistă ‘Există un astfel de popor’ (ITN), condusă de fostul animator de televiziune Slavi Trifonov, a refuzat miercuri să-i sprijine pe socialişti.

O nouă rundă de alegeri ar putea avea loc în noiembrie, când este programat şi scrutinul prezidenţial.

‘Nu vom sprijini formarea unui cabinet sub mandatul dumneavoastră’, a declarat liderul facţiunii parlamentare a ITN, Toşko Iordanov, în cursul unei întâlniri de 5 minute cu şefa socialiştilor, Kornelia Ninova.

Partidul Socialist, care dispune de 36 din cele 240 de locuri în parlament, se bazează pe sprijinul altor cinci formaţiuni, dintre care unele le fac opoziţie altora.

Conducerea socialiştilor urmează să decidă joi care vor fi paşii următori ai partidului.

Preşedintele bulgar a încredinţat vineri Partidului Socialist mandatul de a forma un nou guvern, în a treia şi ultima tentativă prevăzută de Constituţie înainte de convocarea de noi alegeri.

Citeşte şi: Un elicopter militar american S-A PRĂBUŞIT în Oceanul Pacific – Black News

ITN s-a plasat pe primul loc la alegerile din iulie, obţinând 65 de mandate, cu două mai multe decât partidului GERB (centru-dreapta) al fostului premier Boiko Borisov. Ambele au eşuat ulterior în încercarea de a forma un guvern.

GERB a pierdut sprijin popular în urma acuzaţiilor de corupţie pe care i le-au adus partidele care au protestat împotriva guvernului Borisov în 2020.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării La summitul său apropiat, marcând 75 de ani de la înființarea...

Budapesta afirmă că vizita ministrului de externe german a fost anulată din motive tehnice, nu politice

Budapesta afirmă că vizita ministrului de externe german a fost anulată din motive tehnice, nu politice Ungaria a anulat o întâlnire a şefului diplomaţiei de...

Un al doilea mandat al lui Trump, elefantul din încăpere la summitul NATO din Washington

Un al doilea mandat al lui Trump, elefantul din încăpere la summitul NATO din Washington Războiul din Ucraina a revitalizat mai mult ca oricând NATO,...

Putin l-a felicitat pe noul preşedinte reformist iranian şi se aşteaptă la o consolidare a relaţiilor

Putin l-a felicitat pe noul preşedinte reformist iranian şi se aşteaptă la o consolidare a relaţiilor Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis ''felicitări sincere'' noului preşedinte...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.