Bulgaria: Un ONG îl acuză pe vicepremierul Krasimir Karakacianov de ofensă adusă romilor

Publicat:

Un ONG de apărare a drepturilor romilor l-a reclamat miercuri la organismul naţional însărcinat cu combaterea discriminării pe vicepremierul bulgar Krasimir Karakacianov, pentru folosirea termenului de ”ţigan” într-o declaraţie în care acesta a vorbit despre minoritatea romă, informează agenţia EFE, potrivit agerpres.

”Ţiganii din Bulgaria au devenit extrem de aroganţi şi îngăduinţa societăţii bulgare s-a terminat”, a spus el, folosind un termen considerat depreciativ şi ofensator, în locul celui mai neutru şi acceptat de ”rom”.


Citește și : SUA nu au prezentat până acum Rusiei nicio dovadă reală privind presupusa ei ingerinţă în alegerile americane (Riabkov)

Vicepremierul bulgar a făcut această declaraţie marţi în localitatea Voivodinovo, unde duminică doi bulgari de etnie romă au bătut cu bestialitate un soldat care în prezent este spitalizat cu răni grave la cap.

Acest atac a fost urmat de numeroase tentative de agresiuni ale unor alţi localnici împotriva romilor, evitate de intervenţia poliţiei.

Krasimir Karakacianov, care este de asemenea ministru al apărării şi lider al partidului ultranaţionalist VMRO, membru al coaliţiei guvernamentale alături de conservatori, le-a reproşat de asemenea romilor că ei cred că au numai drepturi, nu şi obligaţii. ”Oamenii nu vor tolera acea parte a populaţiei ce (consideră că) are numai drepturi şi nu vrea să înţeleagă că mai are şi obligaţii şi că trebuie să respecte legea”, a spus el.

Mai mult, vicepremierul bulgar a deplâns lipsa unui plan integral menit să soluţioneze ceea ce el a numit ”chestiunea ţigănească” şi a propus măsuri care să condiţioneze acordarea ajutoarelor sociale de şcolarizarea şi formarea profesională a beneficiarilor acestora.

După aceste afirmaţii, ONG-ul Edinstvo a înaintat o plângere Comisiei statale de protecţie împotriva discriminării.

Reacţionând după aflarea veştii, vicepremierul s-a întrebat în faţa presei ”cum ar trebui numiţi aceşti oameni”. ”Există vreun termen aprobat de Biserică sau de ONU ? Eu am spus-o foarte diplomatic ţinând cont că sunt vicepremier, pentru că altfel aş fi spus mult mai multe”, a indicat oficialul bulgar.

Citește și : Migranţii blocaţi în Mediterana au debarcat în Malta, după un acord între opt state UE

După atacul survenit duminică, autorităţile bulgare au anunţat demolarea a 15 aşezăminte ilegale într-un cartier cu populaţie majoritar romă din Voivodinovo, acţiune justificată prin nerespectarea condiţiilor sanitare şi de securitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.