Bulgaria va importa gaze din Rusia mai ieftine cu 40%

Publicat:

Bulgaria a ajuns la un acord cu Rusia pentru a reduce cu 40% preţul gazelor naturale importate, a anunţat, marți, primul-ministru bulgar Boyko Borissov, citat de Reuters, scrie mediafax.

Rusia este principalul furnizor extern de gaze naturale al Bulgariei, acoperind 80% din necesarul acestei țări. Acordul vine după ce Bruxelles-ul a ajuns, în 2018, la o înțelegere cu Gazprom, în ceea ce priveşte practicile concurențiale promovate de compania rusă.


Citește și : ONU cere UE să asigure mai mult sprijin Greciei în faţa valului de migranţi şi refugiaţi

În cadrul înţelegerii cu Bruxelles-ul, Gazprom a acceptat să renegociere cu clienții săi prețul gazelor, atunci când acesta este cu mult diferit în raport cu tarifele practicate pentru pieţele vest-europene.

Borissov a declarat că reducerea preţului gazelor de import va ajuta economia Bulgariei. Totuşi, mişcarea vine cu întârziere, în condiţiile în care Sofia achita un preț cu circa 50% mai mare, în comparaţie cu vecinii din centrul şi estul Europei, potrivit analiștilor.

Noul preţ intră în vigoare din luna august. Bulgaria importă circa 2,9 miliarde de metri cubi de gaze pe an din Rusia, prin intermediul unui contract de livrare pe termen lung, valabil până în 2022.

Citește și : Trump acceptă propunerea lui Putin privind o reuniune a Consiliului de Securitate ONU

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.