X

Bundesbank: Economia Germaniei va fi afectată de epidemia de coronavirus

Extinderea epidemiei de coronavirus reprezintă un risc suplimentar la adresa economiei germane deja slăbite, a avertizat Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank), transmit DPA şi Reuters, potrivit agerpres.

“Pe baza actualelor informaţii, este posibil ca acest risc să se materializeze”, a afirmat vineri preşedintele Bundesbank, Jens Weidmann.

Citește și : Primul cetăţean britanic decedat pe vasul Diamond Princess din cauza Covid-19

El a adăugat, cu tradiţionala prudenţă a guvernatorilor băncilor centrale, că gradul în care va fi afectată economia germană nu poate fi încă estimat efectiv.

“Per ansamblu, creşterea economiei Germaniei în acest an ar putea fi uşor mai redusă decât am previzionat în decembrie”, a declarat Weidmann, referindu-se la prognoza Bundesbank privind un avans al PIB-ului de 0,6% în 2020.

De asemenea, a apreciat Weidmann, epidemia va afecta probabil semnificativ economia Chinei în primul trimestru din 2020, efectul urmând să se propage şi pe plan global.

Impactul economic se va simţi în special în Coreea de Sud şi în Italia, “dar s-ar putea transmite şi către economia germană”, a afirmat preşedintele Bundesbank.

Separat, un purtător de cuvânt al Ministerului Economiei din Germania, Steffen Seibert, a anunţat vineri că Executivul nu intenţionează în prezent să adopte măsuri de stimulare, dar a adăugat că va trebui îmbunătăţit cadrul fiscal.

Impactul economic al coronavirusului nu poate fi estimat cu seriozitate în acest moment, a apreciat Steffen Seibert.

Citește și : OMS creşte evaluarea riscului ameninţării globale legate de noul coronavirus de la ‘ridicat’ la ‘foarte ridicat’

Joi, publicaţia Handelsblatt anunţa că Germania ia în considerare un program de stimulare fiscală dacă epidemia de coronavirus afectează semnificativ economia.

“În prezent, analizăm diverse scenarii şi măsuri de sprijinire a economiei”, a anunţat publicaţia de afaceri, citând un oficial.

Economia Germaniei este extrem de dependentă de China, cel mai mare partener comercial al său.

Tags: banca centralaBundesbankCoreea de SudgermaniaitaliaJens WeidmannSteffen Seibert
Categorii: Diaspora