Bunuri de zeci de mii de lei nedeclarate, depistate în cadrul controalelor vamale în prima și a doua linie

Mai multe loturi de bunuri de zeci de mii de lei nedeclarate au fost depistate în cadrul controalelor vamale în prima și a doua linie.

Citește și: Geniștii intervin la Leova. Un obuz a fost descoperit în timpul unor lucrări

În primul caz, ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal, în proximitatea localității Olănești, raionul Ștefan Vodă, au stopat pentru verificări un microbuz de model Mercedes Sprinter, la volanul căreia se afla un conațional în vârstă de 40 de ani.  În rezultatul controlului vamal, a fost depistat un receptor pentru topografie și măsurări GPS, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta acte de proveniență legală/vamală a bunului. Preliminar, valoarea acestuia depășește suma de 40 000 de lei, urmând a fi stabilită cu exactitate în cadrul investigațiilor.

În alt caz, la postul vamal Leușeni, funcționarii vamali au supus verificărilor un microbuz de model Mercedes Sprinter, ce se deplasa din Germania, și tracta un alt autoturism pe o platformă. În rezultatul controlului fizic, în interiorul mijlocului de transport tractat au fost depistate piese auto, nedeclarate autorității vamale. Valoarea estimativă a bunurilor este de 70 000 de lei. Documentat pe caz este șoferul, un conațional în vârstă de 32 de ani.

Tot la postul vamal Leușeni, funcționarii vamali în conlucrare cu ofițerii Direcției integritate și supraveghere au supus controlului de specialitate un microbuz Mercedes Sprinter, ce se deplasa din Marea Britanie, transportând pasageri și transmisiuni neînsoțite. Astfel, printre bagajele pasagerilor au fost depistate două ceasuri de brand, a căror valoare este estimată la circa  9000 de Euro, ce nu au fost declarate în cadrul controlului vamal. Documentat pe caz este șoferul, un cetățean moldovean în vârstă de 33 de ani.

Drept urmare, bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoanele documentate riscă să fie sancționate contravențional.

This post was last modified on 16/06/2026 14:48 14:48

Tags: contrabandamarfăServiciul Vamal al Republicii Moldovavamale
Știrile zilei