X

Burevi, al doilea ciclon care loveşte India şi Sri Lanka în doar o săptămână

Autorităţile din Sri Lanka au ordonat închiderea şcolilor din mai multe regiuni ale insulei, iar cele din India au trimis miercuri echipe de salvare în sudul ţării, înainte de sosirea ciclonului Burevi, al doilea fenomen meteorologic de acest tip care ameninţă regiunea în decurs de o săptămână, informează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit prognozei meteo, Burevi va lovi Sri Lanka cu rafale de până la 100 km /oră, urmând să atingă uscatul la sfârşitul zilei de miercuri, înainte de a se deplasa spre vest şi de a lovi India în următoarele 24 de ore.

Citeşte şi: Riadul respinge orice implicare în asasinarea lui Mohsen Fakhrizadeh

Drept urmare, autorităţile din Sri Lanka au decis să închidă şcolile din nordul şi estul teritoriului naţional timp de trei zile şi le-au cerut pescarilor să nu iasă pe mare.

În India, Forţa Naţională de Reacţie la Dezastre Naturale (NDRF) a anunţat marţi seară că a trimis 26 de echipe în statele Tamil Nadu şi Kerala din sudul ţării. “Suntem pregătiţi pentru ciclon”, a scris miercuri pe Twitter directorul general al NDRF, Shri SN Pradhan.

Departamentul de meteorologie din India a plasat în alertă roşie mai multe zone din aceste două state şi a suspendat activităţile de pescuit în anumite sectoare până vineri.

Citeşte şi: Directorul Frontex se apără în faţa europarlamentarilor

Joia trecută, un puternic ciclon a traversat nordul insulei Sri Lanka înainte de a lovi statului indian Tamil Nadu cu o intensitate deosebită, scoţând din rădăcini numeroşi copaci şi aducând cu sine precipitaţii de 30 de centimetri pe metru cub în câteva ore în unele zone. Graţie preciziei prognozelor meteorologice, evacuarea rapidă a mai multor sute de mii de persoane din localităţile aflate în amonte a făcut posibilă limitarea numărului de decese la trei, au subliniat autorităţile indiene.

Sri Lanka, India şi Bangladesh sunt afectate constant de ploi torenţiale şi furtuni violente, soldate cu victime şi pagube materiale în fiecare an, în special în timpul sezonului musonic.

Tags: BureviciclonForţa Naţională de Reacţie la Dezastre Naturale (NDRF)IndiaKeralaSri LankaTamil Nadu
Categorii: Știrile zilei