
People
Bursa de pe Wall Street a încheiat tranzacţiile de vineri în scădere, iar în 2022 a înregistrat cea mai slabă performanţă de după 2008, afectată de inflaţia ridicată şi de majorările de dobânzi ale Rezervei Federale, care riscă să declanşeze o recesiune în Statele Unite, transmite Reuters, scrie news.ro .
Vineri, indicele Dow Jones a scăzut cu 0,22%, S&P 500 cu 0,25%, iar Nasdaq Composite cu 0,11%.
Citește și : Zelenski, în urările sale de Anul Nou: Anul 2023 va fi anul ‘victoriei’ în războiul împotriva Rusiei
Toţi cei trei indici majori au înregistrat cea mai slabă evoluţie din 2008 şi au întrerupt seria de creşteri din ultimii trei ani.
Indicele Dow Jones s-a descurcat cel mai bine, cu un declin de aproximativ 8,8%. S&P 500 a scăzut cu 19,4% şi este cu peste 20% sub nivelul său maxim, în timp ce Nasdaq a scăzut cu 33,1%.
Inflaţia persistentă şi creşterile agresive ale ratelor din Rezerva Federală au afectat acţiunile companiilor cu creştere rapidă şi ale celor din sectorul tehnologiei şi au redus încrederea investitorilor.
Piaţa a fost afectată şi de tensoiunile geopolitice şi datele economice incerte.
În ciuda pierderilor anuale, indicii Dow şi S&P 500 au întrerupt pierderile în ultimele trei luni ale anului. Cu toate acestea, Nasdaq, dominat de companii precum Apple, Tesla şi Microsoft, a trecut prin al patrulea trimestru negativ consecutiv, pentru prima dată din 2001. Toate cele trei medii sunt însă în teritoriu negativ pentru decembrie.
Citește și : Joe Biden salută ‘devoţiunea faţă de biserică’ şi ‘generozitatea’ Papei emerit Benedict al XVI-lea
Sectorul serviciilor de comunicaţii a înregistrat cea mai slabă performanţă, în indicele S&P 500, cu un declin de peste 40%, în timp ce sectorul energiei a fost singurul cu o evoluţie pozitivă, înregistrând o creştere de 59%.
This post was last modified on 01/01/2023 10:26 10:26