
Bursa Internațională a Moldovei (BIM) a fost înregistrată oficial la Agenția Servicii Publice. Potrivit autorităților, aceasta marchează trecerea BIM într-o etapă instituțională, cu bază legală și mandat operațional pentru dezvoltarea pieței de capital din țara noastră.
„Bursa creează premise pentru diversificarea surselor de finanțare ale companiilor, pentru creșterea accesului la investiții și pentru consolidarea legăturilor economice cu piețele financiare din regiune. Instituția contribuie la dezvoltarea sectorului privat și la crearea unui cadru predictibil pentru investiții pe termen lung”, au explicat reprezentanții Agenției Proprietății Publice.
Citeşte şi: Un puşti de 16 ani a fost OMORÂT în bătaie – Stiripesurse.md
Veronica Aprintin a fost numită director general al Bursei Internaționale a Moldovei. În trecut, ea a deținut funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, fiind responsabilă pentru dezvoltarea mediului de afaceri. Potrivit APP, Arpintin va conduce procesul strategic de construcție a instituției.
Andrian Iastremschi devine director general adjunct al Bursei Internaționale a Moldovei. Acesta are experiență în piețe financiare, banking și investiții. A activat în instituții financiare internaționale și în structuri ale pieței de capital din Republica Moldova. Deține certificarea European Financial Advisor. Astfel, Iastremschi va coordona gestionarea operațională și dezvoltarea infrastructurii de tranzacționare a bursei.
Deciziile strategice ale Bursei Internaționale a Moldovei sunt asigurate de Consiliul de Administrație, format din reprezentanți ai acționarilor și un membru independent, ordonați mai jos conform structurii de acționariat:
Odată cu înregistrarea oficială și constituirea completă a echipei de conducere, Bursa Internațională a Moldovei intră într-o fază de pregătire operațională și autorizare reglementară. Prioritatea imediată vizează finalizarea platformei tehnologice, stabilirea regulilor și procedurilor interne și pregătirea documentației necesare pentru solicitarea licenței de operator de piață la Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF). Depunerea dosarului este planificată pentru 30 martie 2026.
Bursa Internațională a Moldovei este dezvoltată ca o platformă modernă de tranzacționare și ca nucleu al infrastructurii pieței de capital din Republica Moldova. Misiunea instituției este de a facilita investițiile, de a sprijini dezvoltarea sectorului privat și de a consolida integrarea economică a țării prin acces eficient și predictibil la capital.