Burse de merit pentru 50 de elevi și studenți de etnie romă

Publicat:

Ministerul Educației și Cercetării va acorda burse de merit, în valoare de 1200 de lei lunar,  pentru 50 de elevi și studenți de etnie romă. Bursele vor fi achitate începând cu luna ianuarie 2024, iar beneficiarii au fost selectați în baza unui concurs lansat de Agenția Relații Interetnice.

Citește și Maia Sandu a transmis un mesaj de solidaritate Ucrainei, după atacul Rusiei soldat cu zeci de morți

„Avem, cu părere de rău, un număr insuficient de tineri de etnie romă care își continuă studiile după clasa a IX-a. Astfel, pentru a-i susține pe cei care vor să facă studii, am lansat, împreună cu colegii din Parlament, acest program”, susține ministrul Dan Perciun.


Bursele au fost repartizate pe următoarele niveluri de învățământ:

Învățământ liceal – 21 burse;

Învățământ tehnic secundar – 5 burse;

Învățământ tehnic postsecundar – 12 burse;

Învățământ superior – 12 burse.

Pentru bursele de merit au candidat elevii și studenții care își fac studiile în domeniile: economic, tehnic, agrar, pedagogie, jurnalism, relații internaționale, drept și altele.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Judocanul Denis Vieru va ridica un premiu de 2 milioane de lei pentru medalia de bronz la JO de la Paris

Judocanul Denis Vieru va ridica un premiu de 2 milioane de lei pentru medalia de bronz la JO de la Paris Judocanul Denis Vieru, care...

Cantitatea de miere exportată s-a dublat de la început de 2024

Cantitatea de miere exportată s-a dublat de la început de 2024 În primele luni din 2024, apicultorii din Republica Moldova au reușită să exporte 1.898...

Atac cu acid în parcul central din municipiul Bălți

Atac cu acid în parcul central din municipiul Bălți Sursele susțin că bărbatul în vârstă de 50 de ani ar fi fost în stare de...

Fălești: Un bărbat de 41 de ani a decedat după ce s-a electrocutat

Fălești: Un bărbat de 41 de ani a decedat după ce s-a electrocutat Un bărbat din localitatea Ilenuța, raionul Fălești, a decedat după ce s-a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.