X

Burundi: Cel puţin 23 de morți și zeci de răniți, într-un atac armat împotriva unui sat

Cel puţin 23 de persoane au fost ucise în noaptea de vineri spre sâmbătă într-un atac comis de indivizi înarmaţi împotriva unui sat în nord-vestul statului african Burundi, a indicat un responsabil local, citat de AFP, potrivit agerpres.

”Au fost numărate deja 23 de persoane ucise, inclusiv bărbaţi, femei şi copii, dar bilanţul ar putea fi mai mare, deoarece continuă operaţiunea de căutare a altor posibile victime”, a declarat pentru AFP responsabilul, sub rezerva anonimatului.

Citește și : În Irak au loc primele alegeri parlamentare de după înfrângerea Statului Islamic

Potrivit martorilor, alte zece persoane au fost rănite în atacul comis de către un grup de indivizi înarmaţi cu arme albe şi de foc. Ei au incendiat de asemenea edificii dintr-un sat din provincia Cibitoke, de la frontiera cu RD Congo şi Rwanda.

Nu se cunosc deocamdată motivele atacului şi nici identitatea atacatorilor, care, conform unor locuitori, au ajuns în RD Congo după atac.

Atacul a avut loc în timp ce Burundi se pregăteşte să organizeze pe 17 mai un referendum constituţional contestat, care ar urma să-i permită preşedintelui Pierre Nkurunziza să rămână la putere până în 2034.

Citește și : Un raport ONU denunță ostilitatea faţă de toate minorităţile etnice în Marea Britanie

Tags: atacBurundicongoPierre Nkurunzizareferendumvictime
Categorii: Știrile zilei