Buzu explică de ce casa pe care a construit-o NU este pe numele lui

Publicat:

Buzu explică de ce casa pe care a construit-o NU este pe numele lui

Nu a făcut „transferul pe documente” a casei în care locuiește de trei ani pentru că nu a avut timp și nu a considerat că este o problemă. Cel puțin aceasta a spus ministrul Muncii și Protecției Sociale Alexei Buzu cu privire la casa din Ratuș în care este stabilit împreună cu familia.

Alexei Buzu a spus că locuința a fost construită, în mare parte, din resursele care îi aparțin lui și soției sale. Nu a reușit să facă „transferul pe documente”, a adăugat oficialul, pentru că nu a avut timp și nu a considerat că este o problemă, transmite newsmaker.md. 


„Am foarte multe de făcut și nu am avut timp, și nu am considerat că este o problemă că în documente casa aparține părinților mei atâta timp cât eu nu am lucrat într-o poziție publică până acum. Declarația pe care am completat-o, atunci când am venit în funcție, a fost în conformitate cu legea. Deci, în declarație sunt expuse toate sursele de venit pe care le am, proprietățile care nu sunt atât de multe și conform legislației am indicat și casa unde locuiesc. Eu nu am pretins, nu am spus că nu am… De aceea și soția mea a comunicat foarte clar și nu văd unde este o problemă. Deci eu nu m-am mutat în această casă de când am venit în această funcție”, a menționat Buzu.

Buzu explică de ce casa pe care a construit-o NU este pe numele lui

El a adăugat că s-a mutat în această casă la sfârșitul anului 2020.

„Eu sunt ministru de aproape 8 luni, eu locuiesc în această casă de aproape doi ani și ceva, toate veniturile pe care eu le-am realizat pentru a face această casă le-am făcut înainte de a deveni ministru”, a declarat Buzu.

Citeşte şi: Curtea Constituțională: Marina Tauber ar putea participa la alegerile locale în calitate de candidat independent – Stiripesurse.md

Vasile Costiuc a publicat un filmuleț în care prezintă unde ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu și-a construit casa.

Ulterior, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a venit cu o reacție.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

La sfârșitul lunii iunie, activele oficiale de rezervă, în scădere

La sfârșitul lunii iunie, activele oficiale de rezervă, în scădere La sfârșitul lunii iunie, activele oficiale de rezervă au constituit 5 288,61 milioane de dolari...

Proba de înot maraton de la JO ar putea avea loc în afara Parisului, dacă Sena nu va curată pentru scăldat

Proba de înot maraton de la JO ar putea avea loc în afara Parisului, dacă Sena nu va curată pentru scăldat Proba de înot maraton...

Atenție: Un minor de 15 ani este căutat de oamenii legii și de rude

Atenție: Un minor de 15 ani este căutat de oamenii legii și de rude Poliția a solicitat suportul cetățenilor în vederea localizării unui minor de...

Canal Regional, TV-Drochia și Media TV, sancționate cu 19 mii de lei de Consiliul Audiovizualului

Canal Regional, TV-Drochia și Media TV, sancționate cu 19 mii de lei de Consiliul Audiovizualului Posturile de televiziune Canal Regional, TV-Drochia și Media TV au...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.