X

Cabinetul de miniștri a aprobat denunțarea a două acorduri CSI cu privire la Forțele Armate

Cabinetul de miniștri a aprobat denunțarea acordurilor Consiliului șefilor de state membre ale Comunității Statelor Independente cu privire la Forțele Armate și Trupele de Grăniceri și, respectiv, cu privire la Forțele Armate Strategice, potrivit Știri.md .

Acordul cu privire la Forțele Armate și Trupele de Grăniceri prevede soluționarea problemelor apărării și securității, inclusiv a pazei frontierelor statelor membre ale Comunității Statelor Independente. Acordul cu privire la Forțele Armate Strategice presupune soluționarea problemelor ce țin de dirijarea Forțelor Armate Strategice și controlul unic asupra armamentului nuclear, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Citește și : Magazinele sociale ale lui Ilan Șor își suspendă activitatea

Ministerul Apărării precizează că documentele, care au fost încheiate la Minsk pe 30 decembrie 1991, nu au fost implementate de Republica Moldova până în prezent.

În aceeași ședință a fost denunțat și Acordul privind promovarea politicii concordate în domeniul standardizării, metrologiei și certificării, semnat la Moscova la 13 martie 1992, dar și Protocolul privind introducerea completărilor și modificărilor în Acordul privind promovarea politicii concordate în domeniul standardizării, metrologiei și certificării, semnat la Moscova la 20 iunie 2000.

În context, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că, în cazul în care un Acord nu este util, este denunțat. Dar, potrivit lui, toate denunțările de acorduri în cadrul CSI iau în considerare cetățeanul Republicii Moldova.

Citeşte şi: Guțul e pusă pe fapte mari: Vom construi un aeroport și vom restabili exportul de produse agricole în Rusia

„În multe cazuri, Republica Moldova are și acorduri bilaterale cu statele care fac parte din CSI, ceea ce denotă absolut lipsa de necesitate de a avea un Acord și pe linia CSI”, a spus Daniel Vodă.

Tags: Forțele Armate Strategiceminskrepublica moldova
Categorii: Politică