Juncker acuză statele membre UE de o “ipocrizie excesivă” cu privire la reforma Frontex

Publicat:

Statele membre UE dau dovadă de o “ipocrizie excesivă” cu privire la discuţiile asupra planului de extindere a misiunii Frontex, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, relatează dpa, potrivit agerpres.

“De peste doi ani, toţi şefii de stat şi de guvern ai UE au cerut o mai bună protecţie a frontierelor externe ale Europei”, a afirmat Juncker într-un interviu publicat duminică de ziarul german Welt am Sonntag.


Citește și : Turcia şi Rusia au ca scop eliminarea organizaţiilor teroriste din Siria (Cavusoglu)

“Şi acum există brusc preocupări din toate părţile. Se presupune că (întărirea Frontex) ar afecta suveranitatea naţională, totul decurge prea repede şi numerele au devenit prea mari. Este o ipocrizie excesivă”, a mai spus el.

Comisia Europeană a propus în septembrie ca efectivele acestei misiuni să ajungă până în anul 2020 la circa 10.000 de membri. Dar liderii europeni au recunoscut recent că realizarea acestui obiectiv va necesita mai mult timp, mai ales că unele state membre se tem că sporirea atribuţiilor acestei misiuni le va diminua controlul suveran asupra propriilor frontiere.

Ca urmare a criticilor venite din partea mai multor state, preşedinţia austriacă a UE a sugerat amânarea sporirii efectivelor Frontex până în 2027.

La începutul acestei luni, ministrul german de interne Horst Seehofer a declarat că 2025 ar putea fi o “un calendar fezabil”.

Citește și : Franța: Alexandre Benalla, pus sub acuzare pentru folosirea ilegală a paşaportului diplomatic

Juncker a acuzat ţările care s-au plâns cel mai tare în legătură cu securitatea la frontieră că sunt cel mai puţin angajate în acest proiect.

“Europa nu poate funcţiona aşa”, a spus el. “Trebuie să acţionăm repede ca să fim pregătiţi şi pentru ca frontierele externe ale UE să fie cu adevărat sub control”, a mai spus el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.