X

Cadavrele a doi tineri au fost găsite în trenul de aterizare al unui avion Avianca la Bogota

Cadavrele a doi tineri, posibil din Republica Dominicană, au fost găsite în trenul de aterizare al unui avion al companiei Avianca, în timpul unor lucrări de întreținere în capitala columbiană Bogota, au anunțat sâmbătă compania aeriană și biroul procurorului general din Columbia, conform Reuters , informează mediafax.

“La sosirea pe aeroportul El Dorado din Bogota, personalul companiei aeriene a descoperit corpurile a două persoane care au zburat neregulamentar (pasageri clandestini) în trenul de aterizare al avionului”, a precizat Avianca într-un comunicat, adăugând că descoperirea a fost făcută vineri seara.

Citește și : Jens Stoltenberg va fi distins cu Premiul Sønsteby 2023 la Oslo

Avianca și-a exprimat compasiunea pentru familiile celor două persoane și a adăugat că, deși inspectează avioanele înainte de fiecare zbor, securitatea aeroporturilor și a zonelor restricționate ale acestora este responsabilitatea autorităților.

“Corpul tehnic de investigații al procuraturii generale desfășoară acțiuni urgente pentru a identifica naționalitatea și originea cadavrelor cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani, afro-descendente, care au fost găsite în interiorul avionului”, a precizat procuratura generală într-un comunicat.

Deși nu au fost găsite documente de identificare, unul dintre cei decedați avea asupra sa valută din Republica Dominicană, iar o valiză găsită cu bărbații avea documente din această țară.

Aceste descoperiri fac plauzibilă ipoteza că bărbații ar fi putut fi în avion din 3 ianuarie, când acesta a fost ultima dată în Republica Dominicană, a precizat biroul.

Citește și : 29 de morţi în timpul arestării unui fiu al traficantului de droguri ‘El Chapo’

Avionul a beneficiat ultima dată de întreținere periodică la 27 decembrie, a adăugat biroul procurorului general, iar de atunci a călătorit la Bogota, Guarulhos, în apropiere de Sao Paulo, Brazilia, și Santiago.

Cadavrele erau înghețate și au fost parțial dezghețate, a adăugat comunicatul, iar unul dintre ele prezenta arsuri.

Tags: AviancabogotacadavrecolumbiaRepublica Dominicană
Categorii: Știrile zilei