Cadavrul fostei sportive Blanca Fernández Ochoa a fost descoperit în zona muntelui La Peñota

Garda Civilă spaniolă a anunțat miercuri că a descoperit, în zona muntelui La Peñota din comunitatea autonomă Madrid, cadavrul fostei sportive Blanca Fernández Ochoa, potrivit cotidianului El País, scrie mediafax.

Fosta sportivă fusese dată dispărută acum 11 zile, iar cadavrul acesteia a fost găsit de un agent al Gărzii Civile, care se afla în timpul liber, dar care participa ca voluntar la operațiunile de căutare.

Citește și : Iranul dă un răgaz Uniunii Europene pentru salvarea acordului nuclear

Autoritățile au decis să o caute pe Fernández Ochoa în acea zonă după ce un localnic a anunțat că a văzut-o îndreptându-se către zona respectivă.

Corpul neînsuflețit al fostei sportive va fi transportat la Institutul Medico-Legal pentru efectuarea necropsiei.

Blanca Fernández Ochoa a participat la patru ediţii ale Jocurilor Olimpice de iarnă, în perioada 1980 – 1992 şi a câştigat medalia de bronz în 1992, la Albertville.

Citește și : Ciocnire evitată în ultima clipă între un satelit ESA şi un altul aparţinând SpaceX

This post was last modified on 04/09/2019 18:40 18:40

Tags: Blanca Fernández OchoaLa Peñotamadridschioare
Categorii: Diaspora