X

Cadavrul unei britanice a fost găsit după erupţia subacvatică din Tonga

Cadavrul unei britanice luat de tsunami-ul care a lovit arhipelagul Tonga, rupt de lume după puternica erupţie vulcanică de săptămâna trecută, a fost găsit, a anunţat luni fratele ei pentru BBC, relatează AFP, potrivit agerpres.

Angela Glover, în vârstă de 50 de ani, a fost găsită moartă în Tonga, după ce a încercat să-şi salveze câinii din adăpost, a afirmat fratele ei, Nick Eleini, mărturisind că întreaga familie a fost “devastată” de pierderea acesteia.

Citeşte şi: GE suspendă regulile privind vaccinul și testarea anti-Covid după înfrângerea lui Biden la Curtea Supremă – Black News

Născută la Brighton, în sud-estul Angliei, femeia locuia în Tonga după ce s-a căsătorit cu James, care i-a găsit cadavrul, potrivit lui Nick Eleini. Ea lucra într-o asociaţie care strângea animale fără stăpân pentru a le găsi o casă.

Moartea sa este prima înregistrată în arhipelagul Tonga, o mică naţiune din Oceanul Pacific puternic lovită de tsunami-ul produs după erupţia, sâmbătă, a unui vulcan subacvatic, deşi au fost deja înregistrate două decese în Peru.

La fel ca numeroase alte rude ale persoanelor care locuiesc în arhipelag, Nick Eleini a aşteptat cu nerăbdare câteva zile să afle ce s-a întâmplat cu sora lui, înainte de a fi informat de moartea acesteia.

Arhipelagul este lipsit de conexiuni telefonice şi prin internet, cataclismul secţionând un cablu esenţial pentru comunicaţii, ce nu poate fi reparat mai devreme de câteva săptămâni. În plus, norul de cenuşă vulcanică face imposibilă aterizarea aeronavelor.

Citeşte şi: Biserica Luterană din Finlanda va trebui să-şi ceară scuze poporului sami – Black News

Informaţiile din această ţară cu circa 100.000 de locuitori răzbat doar prin intermediul rarelor telefoane prin satelit, iar amploarea reală a pagubelor rămâne în mare parte necunoscută.

Erupţia vulcanului subacvatic Hunga Tonga-Hunga Ha’apai, aflat la 65 de kilometri nord de capitala Tonga, Nuku’alofa, a fost una dintre cele mai puternice din lume din ultimele decenii şi a fost auzită până în Alaska. Aceasta a declanşat un tsunami care a inundat coastele Oceanului Pacific, din Japonia până în SUA şi trecând prin Peru, unde a provocat moartea a două persoane luate de ape pe o plajă.

Tags: Angela GloverbritanicăeruptieHunga Tonga-Hunga Ha'apaiNick EleiniNuku'alofaOceanul PacificTongatsunamivulcan
Categorii: Știrile zilei