Cadavrul unui moldovean a fost găsit într-un bloc din Germania

Poliția criminală din Kassel, Germania, anunță că a aflat identitatea bărbatului decedat anterior într-un bloc de locuit din oraș. Astfel, s-a confirmat faptul că acesta este cetățean al R.Moldova.
De menționat că luni, 6 ianuarie, autoritățile germane au solicitat ajutor pentru identificarea cadavrului unui bărbat care, în discuții cu alte persoane, se prezenta ca fiind „Vitalie, cu vârsta de 38 de ani, din R.Moldova”.
„După ce Poliția s-a adresat publicului, luni, cu o fotografie a unei persoane decedate, anterior neidentificată, solicitând informații, bărbatul a fost între timp identificat. Conform investigatorilor responsabili de la Secția 11 a Poliției Criminale din Kassel, la scurt timp după publicare, au fost primite mai multe informații de la rudele bărbatului din străinătate”, se arată în mesajul Poliției.

Astfel, decedatul s-a dovedit a fi un moldovean în vârstă de 30 de ani.

De menționat că bărbatul a decedat într-un bloc de locuit din cartierul Rothenditmold, unde a fost adăpostit de către un locatar. Autopsia efectuată nu a relevat indicii privind o cauză externă a decesului.

Totuși, din cauza că bărbatul nu avea asupra sa niciun act de identitate, anchetatorii s-au adresat publicului cu o fotografie a bărbatului, realizată cu puțin timp înainte de deces.

Tags: cartierul RothenditmoldgermaniaKasselmoldoveanVitalie
Diaspora