X

Câini roboţi, desfăşuraţi să ajute militarii ucraineni pe front în misiuni periculoase

Câini roboţi, desfăşuraţi să ajute militarii ucraineni pe front în misiuni periculoase

Câini roboţi – furtivi şi agili – sunt desfăşuraţi în locul militarilor ucraineni în misiuni periculoase – de la inspectarea tranşeelor ruseşti şi până la detectarea minelor – şi ar putea în curând să devină un ajutor obişnuit pe front, relatează AFP.

În cadrul unei demonstraţii într-un loc ţinut secret în Ucraina, un câine metalic – modelul “BAD One” – nou-nouţ se ridică, se ghemuieşte, aleargă sau ţâşneşte, după cum îi ordonă operatorul său pe o telecomandă, potrivit stiripesurse.

Citește și : Moscova acuză YouTube că cenzurează conţinutul la comanda Washingtonului

Derivat dintr-un model diponibil în comerţ, acest robot există şi într-o versiune mai sofisticată – “BAD Two” -, care nu poate fi arătată din motive de securitate.

Capabili să desfăşoare numeroase roluri pe front, aceşti câini roboţi ar putea deveni un aliat preţios al unei armate ucrainene care duce lipsă de oameni, în vederea respingerii invaziei ruse în curs de aproape doi ani şi jumătate.

Cu nişte picioare scurte, aşadar dificil de detectat, ei pot să inspecteze tranşee inamice sau interiorul unor clădiri, în zone de luptă, cu ajutorul imageriei termice.

”ACEST CÂINE LIMITEAZĂ RISCURILE”

”Avem soldaţi (…) trimişi în misiuni de recunoaştere” care sunt ”de obicei oameni foarte antrenaţi, foarte experimentaţi”, dar care sunt ”expuşi riscurilor în permanenţă”, declară operatorul ”Iuri”, un pseudonim, care realizează o demonstraţie.

”Acest câine limitează riscurile soldaţilor şi sporeşte capacităţile operaţionale”, adaugă acest specialist de la o soecietate britanică de dezvoltare de soluţii militare.

”Până la urmă, acest lucru salvează vieţi”, conchide el.

Dispozitivul folosit în demonstraţie se deplasează cu ajutorul unei baterii care-i oferă o autonomie cuprinsă ”între două şi trei ore”, declară el.

Util în detectarea minelor sau dispozitivelor electronice improvizate, câinele robot poate servi şi la trimitere de muniţie sau de medicamente în puncte fierbinţi pe câmpul de luptă.

”Nu pot să spin câţi am desfăşurat şi bineînţeles nici unde sunt desfăşuraţi” în Ucraina, declară ”Iuri”, apreciind că ”Războiul din Ucraina a schimbat modul în care de face război în întreaga lume”.

Citește și : Gazprom ar putea să nu mai tranziteze gaze naturale rusești prin Ucraina, afectând securitatea energetică a R. Moldova

”Un câine care costă cvâteva mii de dolari se poate ocupa de o sarcină în care ar trebuit altfel să desfăşori multe tehnici, sisteme de comunicaţii şi cel puţin trei până la cinci soldaţi”, declară el.

În cazul în care este imobilizat sau capturat, ”câinele” este echipat cu un întrerupător de urgenţă, care şterge toate datele pe care le-a înregistrat.

Tags: cainifrontucraina
Externe