CĂLĂUL khmerilor roşii a murit în închisoare la 77 de ani

Publicat:

Kaing Guek Eav, cunoscut ca ‘tovarăşul Duch’, a murit miercuri, la vârsta de 77 de ani, într-un spital din Phnom Penh, transmite CNN, potrivit agerpres. El executa o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii, ca responsabil de uciderea şi torturarea a mii de deţinuţi în timpul regimului khmerilor roşii din Cambodgia, condus de dictatorul Pol Pot.

Moartea lui Duch a fost anunţată pe Twitter de un purtător de cuvânt al Tribunalului pentru Khmerii Roşii.


Citește și: Joe Biden a strâns o sumă record pentru campanie în luna august. DUBLU față de Trump!

Oficial de rang înalt în timpul dictaturii comuniste, Duch a condus închisoarea Tuol Sleng S-21 din capitala cambodgiană, celebră pentru tortură, unde au fost ucişi cel puţin 14.000 de deţinuţi. În total, regimul khmerilor roşii a omorât prin execuţii, boli, foamete şi muncă silnică cel puţin 1,7 milioane de oameni, adică aproape un sfert din populaţia Cambodgiei. Multe victime erau intelectuali sau profesionişti calificaţi, consideraţi contrarevoluţionari de conducerea comunistă care intenţiona să impună, prin măsuri nemiloase de inginerie socială, o societate exclusiv agrară.

Duch a fost primul comandant khmer roşu condamnat de un tribunal înfiinţat în 2006 cu sprijinul de ONU, pentru crime de război, crime împotriva umanităţii şi încălcări grave ale Convenţiei de la Geneva, din 1949. Procesul a început în 2007, după un deceniu de negocieri între Naţiunile Unite şi Cambodgia. Sentinţa a fost pronunţată în 2010, iar după apelul lui Duch, a urmat în 2012 condamnarea pe viaţă.

La apel, Duch a susţinut că nu a făcut altceva decât să execute ordinele conducerii khmerilor roşii. Convertit între timp la creştinismul neoprotestant, el şi-a cerut iertare de la familiile victimelor sale.

În 2018, după aproape patru decenii de la căderea lui Pol Pot, tribunalul – Camerele Extraordinare ale Curţilor din Cambodgia (ECCC) – a stabilit că regimul khmerilor roşii este vinovat de genocid.

Fost profesor, Duch a ajuns comandantul Santebal, poliţia secretă care răspundea de securitatea internă şi conducea lagărele de concentrare.

Vezi și: O manifestație împotriva ‘cooperării’ lui Macron cu liderii locali a degenerat în ciocniri violente cu poliția din Beirut – VIDEO

Fostul liceu Tuol Sleng a fost transformat în închisoare secretă, cu numele de cod S-21, deţinuţii – bărbaţi, femei şi chiar copii – erau legaţi cu cătuşe de paturi de fier şi torturaţi înainte de a fi omorâţi în bătaie, au arătat procurorii ECCC. Puţini din cei închişi acolo au scăpat; mulţi s-au sinucis, la fel ca zeci de mii de deţinuţi din Câmpurile Morţii de la Choeung Ek.

Închisoarea a fost transformată în memorial pentru documentarea ororilor regimului khmerilor roşii. Una din clădiri a fost păstrată exact în starea în care au găsit-o la începutul lui 1979 trupele vietnameze care au invadat Cambodgia; s-au păstrat chiar şi petele de sânge de pe pardoseli şi instrumentele de tortură lăsate pe cadrele metalice ale paturilor. Într-o altă clădire sunt expuse fotografii alb-negru ale victimelor, făcute de călăi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parteneriat strategic pentru modernizarea agriculturii, încheiat la Chișinău

Parteneriat strategic pentru modernizarea agriculturii, încheiat la Chișinău Un parteneriat strategic pentru modernizarea agriculturii a fost încheiat astăzi la Chișinău de către miniștrii agriculturii al...

Curs valutar oficial al BNM pentru 3 octombrie 2024

Curs valutar oficial al BNM pentru 3 octombrie 2024 Leul moldovenesc se depreciază în raport cu dolarul american și se apreciază în raport cu euro...

ANSA retrage din comerț două tipuri de condimente

ANSA retrage din comerț două tipuri de condimente Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), retrage din comerț mai multe loturi de nucă de muscat măcinată...

PROGNOZA METEO: Vreme frumoasă și ără precipitații în toată țara

PROGNOZA METEO: Vreme frumoasă și ără precipitații în toată țara Vremea va continua să se încălzească în următoarele 24 de ore, fără precipitații în toată...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.