Calea Lactee cântăreşte mai puţin decât se estimase iniţial (studiu)

Publicat:

Un grup de cercetători alcătuit din oameni de ştiinţă chinezi şi străini a măsurat cu precizie masa Căii Lactee, dezvăluind că aceasta cântăreşte de aproximativ 550 de miliarde de ori masa Soarelui, informează miercuri agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

Rezultatele au fost publicate recent în jurnalul Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.


Citeşte şi: Un autobuz plin cu pasageri A CĂZUT într-o prăpastie din India! Cel puţin 25 de oameni au murit! – Black News

Masa recent măsurată a Căii Lactee este aproape jumătate din valoarea medie măsurată de alte echipe de cercetători, adică aproximativ 1 trilion de ori masa Soarelui.

“Potrivit celor mai recente rezultate ale noastre, Calea Lactee ar putea fi “mai subţire” decât credeam anterior”, a declarat Xue Xiangxiang de la Observatorul Naţional Astronomic al Academiei Chineze de Ştiinţe (NAOC), care a colaborat la acest studiu.

“Aceasta înseamnă că există mult mai puţină materie întunecată neluminoasă, dar gravitaţională în galaxie decât se estimase iniţial”, a precizat cercetătoarea.

Potrivit lui Xue, masa este crucială pentru înţelegerea dinamicii galaxiei. Cu toate acestea, a existat o mare incertitudine în estimarea acesteia din cauza limitărilor observaţionale.

În cadrul acestei cercetări, oamenii de ştiinţă au obţinut rezultatele pe baza datelor obţinute de la LAMOST, un telescop optic de referinţă din China şi de la satelitul Gaia al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Eşantionul mare de date spectroscopice furnizat de LAMOST reprezintă unul dintre principalele avantaje ale acestui studiu comparativ cu cercetările întreprinse de alte echipe de oameni de ştiinţă, a spus Xue.

Citeşte şi: Putin a promulgat legea privind anexarea a patru regiuni ucrainene – Black News

“Eşantionul, mare nu doar ca număr şi acoperire, înregistrează şi poziţia tridimensională (3D), viteza 3D şi abundenţa metalelor fiecărei stele”, a adăugat ea.

Echipa care a efectuat studiul a fost alcătuită, printre alţii, din oameni de ştiinţă de la China Three Gorges University (CTGU), NAOC, Universitatea Tehnologică Swinburne din Australia şi Universitatea Jiao Tong din Shanghai. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO// Două furturi într-o zi. Poliția a prins hoțul de la Râșcani

VIDEO// Două furturi într-o zi. Poliția a prins hoțul de la Râșcani Un bărbat de 40 de ani din capitală a fost reținut de...

Instruiți să detecteze armele de foc și munițiile cu raze X

Instruiți să detecteze armele de foc și munițiile cu raze X Reprezentanți din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău de comun cu cei...

Nordul țării scapă de caniculă. La sud și centru rămâne în vigoare Codul galben și portocaliu

Nordul țării scapă de caniculă. La sud și centru rămâne în vigoare Codul galben și portocaliu Canicula scade din intensitate. Meteorologii au actualizat alertele. Respectiv,...

Atenție! Vin alte intemperii peste Moldova. Este emisă avertizare Cod galben

Atenție! Vin alte intemperii peste Moldova. Este emisă avertizare Cod galben După mai multe zile de foc, urmează ploi, furtuni și grindină. A fost emisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.