California este PÂRJOLITĂ de incendii (FOTO/VIDEO). Zeci de mii de oameni au fost evacuaţi!

Publicat:

Incendii violente erau în desfăşurare joi în diferite regiuni din California, atât în nordul, cât şi în sudul statului, unde flăcările au pârjolit mii de hectare şi au dus la evacuarea preventivă a cel puţin 50.000 de persoane, potrivit AFP şi agerpres.

Într-o regiune viticolă la nord de San Francisco, focarul ”Kincade Fire”, declarat în noaptea de miercuri, s-a propagat cu repeziciune, intensificat de rafale care au depăşit 120 de kilometri la oră, pârjolind peste 2.000 de hectare. Circa 500 de pompieri, intervenind cu ajutorul elicopterelor şi avionalelor bombardiere cu apă, au încercat în zadar să-l izoleze joi.


Citeşte şi: Erdogan cere SUA capul lui Mazloum Abdi, şeful kurzilor sirieni

“Îl urmărim de aproape pentru a încerca să-l ţinem sub control”, a declarat pentru presa locală Amy Head, purtătoare de cuvânt a pompierilor californieni.

Circa 2.000 de persoane au primit ordin de evacuare în localitatea Geyserville şi în podgoriile din vecinătate, una dintre acestea aparţinând cineastului american Francis Ford Coppola.

Potrivit unor martori, mai multe locuinţe au fost distruse de flăcări, însă în primele ore ale serii nu era încă disponibil niciun bilanţ oficial.

“Dacă vă aflaţi la Geyserville, plecaţi imediat”, a avertizat joi dimineaţă departamentul şerifului comitatului Sonoma.

“Acest incendiu se extinde rapid, vă rugăm să urmaţi ordinele de evacuare”, a solicitat pe Twitter Mike McGuire, senator de California.

Numeroşi rezidenţi din Geyserville au avut la dispoziţie puţin timp pentru a strânge câteva lucruri personale înainte ca flăcările să se înteţească. “Credeam că focul era la trei kilometri, dar nu am luat în considerare vântul”, a explicat Dwight Monson, în vârstă de 68 de ani, pentru Los Angeles Times.

Autorităţile locale nu au stabilit deocamdată cauzele incendiilor, dar furnizorul de electricitate PG&E a menţionat un incident produs la una dintre liniile sale de alimentare din apropierea locului unde a izbucnit ”Kincade Fire”, cu doar şapte minute înainte de declanşarea flăcărilor, au relatat joi seară publicaţii locale.

Alertă roşie

Autorităţile au plasat California în alertă roşie pentru incendii, mai multe alte focare fiind declarate în cursul zilei de joi, în special în sud, intensificate de vântul puternic.

Un incendiu a izbucnit la periferia oraşului Santa Clarita, în nordul Los Angeles, înghiţind în câteva ore circa 2.000 de hectare de tufişuri şi ameninţând locuinţele. Mai multe clădiri au fost cuprinse de flăcări, potrivit echipelor de intervenţie.

Citeşte şi: DoJ deschide o anchetă penală privind ingerinţa Rusiei în alegerile americane

California se confruntă de mai mulţi ani cu seceta, iar temperaturile ridicate şi vânturile violente înregistrate în prezent sunt propice întreţinerii incendiilor.

Alimentarea cu energie a fost sistată joi pentru circa 180.000 de clienţi din nordul Californiei, pentru a evita ca liniile de înaltă tensiune să producă scântei care ar putea declanşa incendii de pădure distrugătoare aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Compania PG&E este considerată responsabilă pentru ”Camp Fire”, incendiul care a devastat la începutul lui noiembrie 2018 mica localitate Paradise, în nordul Californiei, în urma căruia 86 de persoane şi-au pierdut viaţa şi mai multe zeci de mii au fost evacuate.

În regiuni situate mai la sud, alţi furnizori de electricitate au avertizat că sunt posibile întreruperi ale alimentării cu energie electrică pentru circa 300.000 de clienţi ca măsură de precauţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Noutăţile lunii iulie pe Netflix

Noutăţile lunii iulie pe Netflix În iulie, Netflix propune: "Beverly Hills Cop: Axel F.", un film în care poliţistul Axel Foley revine pentru a face...

STUDIU: Există nu mai puțin de 6 subtipuri de depresie. Cum pot crește eficiența tratamentului noile descoperiri

STUDIU: Există nu mai puțin de 6 subtipuri de depresie. Cum pot crește eficiența tratamentului noile descoperiri Depresia reprezintă o problemă majoră de sănătate publică,...

Filmul de animaţie ‘Inside Out 2’, în continuare pe primul loc în box-office-ul nord-american

Filmul de animaţie 'Inside Out 2', în continuare pe primul loc în box-office-ul nord-american Pentru a treia săptămână consecutiv, filmul de animaţie ''Inside Out 2'' a...

Noi taxe şi restricţii pentru escaladarea Muntelui Fuji, în lupta cu supraaglomerarea

Noi taxe şi restricţii pentru escaladarea Muntelui Fuji, în lupta cu supraaglomerarea Rangerii de pe Muntele Fuji din Japonia au dat luni startul oficial sezonului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.