California şi NASA au încheiat un parteneriat pentru a lansa un satelit care va monitoriza emisiile de metan

Publicat:

California şi NASA, susţinute de miliardarul Michael Bloomberg, au anunţat joi un parteneriat de 100 de milioane de dolari, conceput pentru a monitoriza din spaţiu emisiile de gaze cu efect de seră provenite din surse individuale, precum centralele electrice şi rafinăriile de petrol, informează Reuters, potrivit agerpres

Parteneriatul semnat de statul federal California, agenţia spaţială a Statelor Unite (NASA), compania producătoare de sateliţi Planet şi alte patru instituţii prevede lansarea primilor doi sateliţi în anul 2023. Ei vor putea să ducă la creşterea presiunii pe industriile poluante – deja criticate de activiştii de mediu şi de investitori din cauza contribuţiei lor la schimbările climatice – prin depistarea şi stoparea scurgerilor poluante în atmosferă.


Citește și : Incendiu de pădure pe un munte din Mexic

Iniţiativa face parte dintr-un program tot mai amplu ce prevede folosirea tehnologiilor spaţiale pentru a localiza marile surse de metan, un gaz cu efect de seră care este de 80 de ori mai poluant decât dioxidul de carbon în primii lui 20 de ani petrecuţi în atmosfera Terrei. Oamenii de ştiinţă consideră că identificarea surselor de metan va fi crucială pentru a asigura acele scăderi drastice de emisii de care va fi nevoie pentru a evita un impact şi mai grav al modificărilor climatice.

Coaliţia care a semnat parteneriatul va funcţiona sub coordonarea unei organizaţii non-profit, Carbon Mapper, finanţată de asociaţii filantropice, inclusiv de cea a miliardarului Michael Bloomberg.

Sateliţii Carbon Mapper vor folosi o tehnologie dezvoltată de Jet Propulsion Laboratory (JPL) din cadrul NASA pentru a “vedea” şi a măsura pentru prima dată în istorie emisiile poluante ce provin de la unităţi economice individuale. O altă tehnologie din industria sateliţilor a monitorizat până acum gazele cu efect de seră emise deasupra unor zone geografice foarte ample.

Citește și : Petrecerea jurnaliştilor de la Casa Albă a fost ANULATĂ

Noile date vor fi distribuite în mod public, dar companiile care deţin şi administrează infrastructuri pot să se aboneze pentru a obţine mai devreme acces la aceste date, fapt care le va permite să îşi oprească mai repede scurgerile de gaze poluante.

Monitorizarea din satelit reprezintă o extensie a unui program desfăşurat de JPL pentru statul California, care folosea avioane pentru a monitoriza emisiile de metan. Acel program a identificat un mic număr de “super-emiţători” de metan în rândul industriei de petrol şi gaze, dar şi industrii din domeniul deşeurilor şi al agriculturii care aveau contribuţii substanţiale la acumulările de metan în atmosferă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE Roboți, podea interactivă, imprimantă și stilouri 3D. De aceste tehnologii beneficiază...

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei Agrigento este un paradis turisc cunoscut în întreaga lume, însă seceta a dus...

Caz șocant la Drochia. Un copil a luat toporul și a tăiat un deget fratelui mai mic

Caz șocant la Drochia. Un copil a luat toporul și a tăiat un deget fratelui mai mic Un copil a rămas fără un deget, după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.