Călugării franciscani asigură de peste 800 de ani o prezenţă creştină permanentă în Ţara Sfântă

Publicat:

Călugării franciscani, îmbrăcaţi în dimia lor tradiţională maro, susţinută cu o centură albă prevăzută cu trei noduri, simboluri ale jurământului de “sărăcie, castitate şi supunere”, fac parte din istoria Ierusalimului de peste 800 de ani, informează AFP, potrivit agerpres.

Trimişi în 1217 de fondatorul acestui ordin călugăresc, Sfântul Francisc din Assisi, franciscanii au fost singurii care au asigurat timp de secole o prezenţă creştină permanentă în Ţara Sfântă. Pelerinii îi cunosc mai ales în calitatea lor de gardieni – alături de alte cinci biserici – ai Sfântului Mormânt, în numele Bisericii Catolice.


Citește și : Ministrul de externe nord-coreean, așteptat la Moscova (Ambasada Rusiei în Coreea de Nord)

Această bazilică, cel mai sfânt sit al creştinătăţii, este construită pe locul în care Iisus a fost crucificat şi depus în mormânt, potrivit tradiţiei. Sute de mii de persoane merg în fiecare an în acest loc pentru a se reculege. Printre celelalte situri păzite de franciscani figurează şi Biserica Naşterii Domnului din Betleem.

Comunitatea franciscanilor a făcut subiectul unui reportaj publicat de Figaro Magazine pe 30 martie şi ilustrat cu fotografii realizate de jurnaliştii de la AFP.

Însă acţiunile franciscanilor nu se limitează doar la aceste funcţii profund simbolice din Ţara Sfântă. Având sediul general în Biserica Sfântului Mormânt din oraşul vechi al Ierusalimului, franciscanii coordonează şi activitatea unor şcoli, iar jumătate dintre cei 10.000 de elevi ai lor sunt musulmani.

Fratele Paulo, un tânăr seminarist brazilian, predă în acele şcoli şi se antrenează jucând baschet cu elevii palestinieni din şcoala Terra Santa, afiliată mănăstirii Sfântul Mormânt. Fraţii franciscani gestionează şi câteva sute de apartamente din oraşul vechi, centre de primire pentru pelerini şi o serie întreagă de asociaţii de caritate care se adresează unei comunităţi creştine din ce în ce mai puţin numeroasă.

Dintr-o populaţie de aproximativ 40.000 de locuitori, Oraşul Sfânt numără doar 6.000 de creştini, din care 3.000 sunt catolici – de trei ori mai puţin decât în urmă cu 70 de ani.

Ajunşi la sfârşitul vieţii sau slăbiţi de boli, cei mai vârstnici dintre fraţii franciscani sunt îngrijiţi într-o infirmerie amenajată pe acoperişul Bisericii Sfântului Mormânt.

Călugărul Mario Tangorra, în vârstă de 94 de ani, spune că nu poate să îşi imagineze că ar putea să moară în altă parte. “Atunci când mă cuprinde îngrijorarea, îmi e suficient să contemplu clopotul Bisericii Sfântului Mormânt pentru a regăsi sentimentul de pace”, spune el.

Citește și : Regele Salman își reafirmă sprijinul Arabiei Saudite pentru un stat palestinian

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Premierul Dorin Recean: „Îndemnăm cetățenii să urmeze cu strictețe recomandările autorităților pentru a asigura siguranța lor și a celor din jur”

Premierul Dorin Recean: „Îndemnăm cetățenii să urmeze cu strictețe recomandările autorităților pentru a asigura siguranța lor și a celor din jur” Raportul instituțiilor implicate în...

VIDEO – Harris îl pune pe Trump în defensivă într-o dezbatere aprinsă

Harris îl pune pe Trump în defensivă într-o dezbatere aprinsă Vicepreşedinta democrată a SUA, Kamala Harris, l-a pus marţi pe republicanul Donald Trump în defensivă...

Zelenski pariază totul pe presiunea internaţională pentru a pune capăt războiului

Zelenski pariază totul pe presiunea internaţională pentru a pune capăt războiului Conştient de lipsa perspectivelor favorabile pe front şi confruntat cu riscul scăderii ajutorului militar...

Cum ne afectează succesul AfD din Germania de Est?

Cum ne afectează succesul AfD din Germania de Est? Succesul de duminică al AfD la alegerile regionale din Turingia și Saxonia sugerează o înclinare tot...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.