X

Cambodgia: Partidul premierului Hun Sen revendică victoria în alegerile legislative

Partidul prim-ministrului Hun Sen a revendicat o victorie covârşitoare în alegerile legislative care au avut loc duminică în Cambodgia, un scrutin extrem de controversat în absenţa principalei forţe de opoziţie dizolvate în 2017, relatează duminică AFP, potrivit agerpres.

“Sperăm să câştigăm peste 100 de locuri” din 125, a declarat purtătorul de cuvânt al Partidului Poporului Cambodgian (CPP, la guvernare), Sok Eysan, citând rezultate preliminare furnizate de Comisia electorală cambodgiană.

Citește și : Discursul lui Trump împotriva mass-media este „periculos şi dăunător”, avertizează directorul New York Times

“CPP va obţine mai mult de 80% din voturi. Este o victorie uriaşă pentru noi”, a adăugat el.

Rezultatele finale urmează să fie anunţate pe 15 august. “Compatrioţii noştri au ales calea democraţiei”, a scris pe Facebook premierul Hun Sen.

Cambodgienii s-au prezentat duminică la secţiile de votare în cadrul unor alegeri legislative marcate de absenţa unui contracandidat solid care să poată reprezenta o provocare pentru actualul premier, Hun Sen, aflat la conducerea ţării de peste trei decenii, notează dpa şi AFP.

La scrutin au participat formaţiunea de guvernământ, CPP, şi alte 19 partide mici, mai puţin cunoscute şi care nu sunt cotate cu şanse reale. Totuşi, oficialii de la Phnom Penh susţin că numărul mare de partide indică faptul că în Cambodgia este democraţie.

Citește și : Trump și Juncker au discutat şi probleme legate de agricultură (Steven Mnuchin)

În luna noiembrie, cea mai mare formaţiune de opoziţie, Partidul Salvării Naţionale din Cambodgia (CNRP), a fost dizolvat printr-o decizie judecătorească, la cererea guvernului, după întemniţarea liderului său, Kem Sokha, pentru acuzaţii de trădare.

Tags: alegerile legislativeCambodgiafacebookHun Senopozitievictorievoturi
Categorii: Știrile zilei