X

Camera Comunelor acceptă un nou vot pe tema Acordului negociat de Guvernul Boris Johnson cu UE

Camera Comunelor a acceptat, marţi seară, să ofere o nouă dezbatere şi un nou vot pe tema Acordului Brexit negociat de Guvernul Boris Johnson cu Uniunea Europeană, aprobând practic continuarea procedurii de aprobare a tratatului, informează Sky News, potrivit mediafax.

Conform rezultatului oficial, 329 de parlamentari au votat în favoarea organizării unui nou vot pe tema proiectului de Acord Brexit, iar 299 au votat împotrivă.

Citește și : Erdogan anunţă un ‘acord istoric’ asupra Siriei după o întrevedere cu Putin

Acesta este primul vot în favoarea proiectului de Acord Brexit. Practic, Camera Comunelor s-a pronunţat (în a doua lectură) în favoarea continuării procedurii de aprobare a Acordului, care va ajunge în Comisiile parlamentare de profil şi ar putea suferi amendamente înainte de votul final. Ulterior, proiectul de acord va ajunge în Camera Lorzilor. Aprobarea definitivă poate avea loc doar după ce ambele Camere parlamentare acceptă o formă unitară.

Premierul Boris Johnson solicitase acest vot pentru a putea iniţia procedura de transpunere în legislaţie a Acordului Brexit. Practic, procedura de aprobare a proiectului de acord intră într-o nouă etapă, în care documentul va fi analizat detaliat înaintea unui vot final.

Citește și : Boris Johnson SUSPENDĂ procedura de aprobare a Acordului Brexit

“Acum apare oportunitatea de a primi evaluări privind impactul economic al Acordului, pentru a putea lua deciziile finale”, a declarat deputata Liz Saville-Roberts.

Tags: Boris JohnsonbrexitCamera ComunelorCamera Lorziloruniunea europeana
Categorii: Diaspora