Camera superioară a parlamentului german aprobă puteri sporite antipandemie pentru guvernul Merkel

Publicat:

Camera superioară a parlamentului german, Bundesrat, a aprobat joi legea prin care guvernul cancelarei Angela Merkel dobândeşte prerogative mai mari pentru impunerea de restricţii împotriva coronavirusului, inclusiv a unei interdicţii de circulaţie pe timp de noapte, în cazul în care ratele de infectare cresc peste anumite limite, relatează dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

Noile prevederi, care urmează să intre în vigoare imediat după promulgarea legii de către preşedintele Frank Walter Steinmeier, creează posibilitatea ca multe regiuni ale ţării, cu rate de contaminare ridicate, să intre din nou în lockdown.


Citește și : Condiţiile de detenţie ale lui Navalnîi respectă standardele internaţionale

Proiectul a generat dezbateri intense, întrucât permite practic ca deciziile de la nivel federal să aibă întâietate în faţa celor de la nivel de landuri.

Astfel, între altele, autorităţile federale vor putea impune interdicţii de circulaţie între orele 10 p.m. şi 5 a.m., precum şi limitarea reuniunilor private, în ce priveşte practicarea sporturilor şi programul magazinelor. În egală măsură, şcolile urmează să se închidă fizic şi să treacă la cursuri online în cazul în care incidente trece de 165 de cazuri la 100.000 de locuitori.

Într-o primă fază, aceste restricţii urmează să se aplice până pe 30 iunie.

Angela Merkel a susţinut adoptarea acestor noi prevederi în contextul în care unele din cele 16 landuri au refuzat să ia măsuri mai dure antipandemie, în pofida unei creşteri a infectărilor.

Citește și : În ciuda pandemiei, Brit Awards 2021 se va ţine cu public

 

Joi, autorităţile germane au raportat 29.518 noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus, totalul de la debutul pandemiei, acum peste un an, ajungând la 3,21 milioane. Bilanţul deceselor atribuite coronavirusului în Germania se ridică la 80.893.

În ce o priveşte, rata incidenţei la şapte zile a crescut uşor, fiind în momentul de faţă de 161,1 la 100.000 de locuitori.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.