Camionul cu 39 de cadavre din Anglia nu a mai intrat în Bulgaria din 2017, afirmă premierul Borisov

Publicat:

Oamenii descoperiţi fără viaţă miercuri într-un camion în Marea Britanie nu ar fi avut cum să urce în respectivul camion în Bulgaria, întrucât vehiculul nu a mai intrat pe teritoriul bulgar după ce a fost înmatriculat în această ţară, în 2017, a declarat premierul bulgar Boiko Borisov, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Borisov a subliniat, în declaraţii făcute pe canalul de televiziune privat BTV, că ţara sa cooperează în această anchetă cu autorităţile din Marea Britanie.


Citește și: Trump califică drept un ‘mare succes’ crearea unei zone de securitate în Siria

“Camionul a fost înmatriculat în 2017 în Bulgaria de o femeie, cetăţean irlandez. A plecat din ţară şi nu a mai revenit. Aşa încât e exclus să avem vreo legătură, cu excepţia numerelor de înmatriculare ale camionului”, a spus Borisov.

Cadavrele a 39 de persoane au fost descoperite în noaptea de marţi spre miercuri într-un tir frigorific în Parcul Industrial Waterglade din Grays, la est de Londra, în Essex, iar poliţia a anunţat arestarea unui bărbat sub suspiciunea de crimă.

Conform unor versiuni diferite ale poliţiei, camionul ar fi venit din Bulgaria şi ar fi intrat sâmbătă în Marea Britanie pe la Holyhead, în Ţara Galilor, sau prin portul Purfleet, venind dinspre Zeebrugge (Belgia). Şoferul, un bărbat de 25 de ani din Irlanda de Nord, a fost arestat, după cum a anunţat poliţia britanică.

Citește și: Trei morți și patru dispăruți în urma inundațiilor devastatoare din Spania,Franța și Italia

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.