X

Canada acordă un nou ajutor umanitar Ucrainei

Canada a anunţat sâmbătă măsuri pentru a facilita sosirea pe teritoriul său a refugiaţilor ucraineni şi a promis să vireze încă 100 de milioane de dolari canadieni (73,1 milioane de euro) pentru ajutor umanitar în Ucraina şi în ţările vecine, relatează AFP, potrivit agerpres.

Acest pachet adiţional, care este destinat asistenţei medicale de urgenţă şi serviciilor de primă necesitate, a fost anunţat de către premierul canadian Justin Trudeau în timpul evenimentului de strângere de fonduri pentru refugiaţii ucraineni ‘Stand up for Ukraine’, găzduit sâmbătă de Varşovia.

Citește și : Procurorul general ucrainean: 164 de cadavre au fost găsite în oraşul Bucea

”Ne continuăm eforturile pentru a facilita venirea ucrainenilor în Canada”, a indicat Trudeau pe Twitter.

Cu această nouă contribuţie, Canada a furnizat ajutor umanitar în valoare de 245 de milioane de dolari canadieni (179 milioane de euro) pentru a contracara repercusiunile conflictului din Ucraina.

Citește și : Rusia închide birourile locale ale ONG-urilor Amnesty International şi Human Rights Watch

 

Diaspora ucraineană din Canada – una dintre cele mai mari din lume – este concentrată mai ales în centrul şi vestul ţării. De la începutul anului, peste 12.000 de ucraineni au sosit în Canada, conform guvernului de la Ottawa.

Potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), invazia militară rusă în Ucraina, care a început în 24 februarie, a determinat peste 4,3 milioane de ucraineni să-şi părăsească ţara.

Tags: ajutor umanitarcanadaJustin Trudeaurefugiatiucrainavarsovia
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina