Canada denunţă ‘taxele absurde’ impuse de SUA

Publicat:

Şefa diplomaţiei canadiene, Chrystia Freeland (foto), a calificat miercuri drept “absurd” faptul că Statele Unite justifică prin securitatea naţională taxele vamale impuse Canadei, după o întrevedere cu senatori americani care şi-au exprimat dezacordul cu Donald Trump, informează joi AFP, potrivit agerpres.

În plină dispută comercială şi diplomatică, Chrystia Freeland s-a întâlnit la Washington cu membri ai influentei Comisii pentru afaceri externe din Senatul american, ai cărei preşedinţi, atât cel democrat cât şi cel republican, au denunţat deschis măsurile preşedintelui american la adresa vechilor aliaţi precum Canada şi UE.


Citeşte şi: Începe marele bal. Cupa Mondială de fotbal 2018 are fluierul de start în Rusia

Argumentul securităţii naţionale, care i-a permis preşedintelui american să impună direct taxe vamale asupra oţelului şi aluminiului fără a trece decizia prin Congres, este “total absurd”, a declarat şefa diplomaţiei canadiene în faţa jurnaliştilor.

“SUA trebuie să-şi retragă aceste taxe ilegale şi injuste pentru Canada şi aliaţii săi”, a adăugat ea după o reuniune care a durat aproape o oră cu majoritatea membrilor comisiei. “Credem cu adevărat că în final bunul simţ va avea câştig de cauză”, a mai spus ea.

Nici şefa diplomaţiei canadiene, nici senatorii americani nu au dezvăluit dacă aceştia din urmă şi-au cerut scuze pentru criticile acerbe formulate de Casa Albă împotriva premierului canadian Justin Trudeau, după un summit G7 dezastruos.

Foarte critic la adresa lui Donald Trump în legătură cu aceste taxe vamale, senatorul republican care prezidează comisia, Bob Corker, şi-a exprimat regretul că preşedinţia americană a “deteriorat” anumite relaţii externe. “Nu cunosc niciun senator de partea republicană care să nu-şi fi exprimat îngrijorarea în faţa preşedintelui” cu privire la subiect, a declarat Corker.

Citeşte şi: Guvernatorul statului Texas a emis o proclamaţie oficială dedicată României

Salutând relaţia cu Canada ca fiind “una dintre alianţele cele mai importante pe care le avem”, democratul Bob Menendez, numărul doi al comisiei, a subliniat că “opinia preşedintelui nu este cea a tuturor americanilor şi cu atât mai puţin a majorităţii din Senat”.

Furtuna internaţională declanşată de taxele vamale americane intervine în condiţiile în care Washingtonul, Ottawa şi Mexicul sunt angajate de luni bune într-o renegociere, dorită de preşedintele Donald Trump, a Acordului de liber schimb nord-american (Alena).

Cu privire la acest subiect, Chrystia Freeland a declarat că va avea joi o întrevedere cu reprezentantul american pentru Comerţ, Robert Lighthizer, cu care s-a mai întâlnit în câteva rânduri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Atenție! Se modifică orarul de circulație al autobuzelor în suburbii

Atenție! Se modifică orarul de circulație al autobuzelor în suburbii Au survenit schimbări în orarul de circulație al unor rute de autobuz în suburbiile municipiului...

Mascații au descins la vama Leușeni

Mascații au descins la vama Leușeni Percheziții la vama Leușeni. Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins într-un dosar de corupție. Citește și: Ploaia de...

Ploaia de aseară a făcut prăpăd pe unele drumuri naționale

Ploaia de aseară a făcut prăpăd pe unele drumuri naționale Ploaia de aseară și vântul puternic au făcut prăpăd pe unele drumuri naționale. Citește și:...

Atenție! Mâine nu se va circula pe câteva benzi de pe Calea Ieșilor

Atenție! Mâine nu se va circula pe câteva benzi de pe Calea Ieșilor Atenție, șoferi! Mâine, 19 iulie, între orele 00.00 și 17.00 va fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.