Canada est pregătită să contribuie la ancheta privind explozia din portul Beirut

Publicat:

Canada est pregătită să contribuie la ”ancheta privind explozia mortală din portul Beirut şi insistă pe necesitatea reformelor în Liban”, a anunţat joi ministrul de externe canadian, Francois-Philippe Champagne, în timpul unei vizite de solidaritate în ţara mediteraneană, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Francois-Philippe Champagne a subliniat că este necesar ca Libanul să realizeze ”reforme economice şi politice necesare pentru redresarea durabilă” a ţării, dar şi să desfăşoare ”o anchetă credibilă” pentru a determina circumstanţele deflagraţiei produse la 4 august şi soldate cu peste 180 de morţi şi aproximativ 6.000 de răniţi.


Citește și : Barnier: Trebuie să avem un acord post-Brexit până în jurul datei de 31 octombrie

”Canada ar dori să contribuie la anchetă”, a adăugat şeful diplomaţiei canadiene, care i-a dat asigurări preşedintelui Libanului, Michel Aoun, cu privire la ”solidaritatea Canadei cu poporul libanez”.

Justiţia libaneză, care coordonează ancheta, a emis deja mandate de arestare pe numele a 16 suspecţi, printre care directorul portului Beirut şi directorul autorităţii vamale libaneze, şi urmează să interogheze alte câteva persoane.

Potrivit autorităţilor libaneze, explozia din 4 august a fost provocată de o cantitate enormă de nitrat de amoniu stocată în portul Beirut. Preşedintele Aoun a refuzat o comisie de anchetă internaţională, dar agenţi ai Biroului Federal de Investigaţii american (FBI) şi experţi francezi s-au alăturat deja anchetei.

De asemenea, ministrul canadian a anunţat că guvernul de la Ottawa va contribui cu o sumă egală cu donaţiile particulare strânse prin Fondul canadian de salvare pentru Liban, care a colectat 8 milioane de dolari canadieni (5,1 milioane euro). În Canada trăieşte o importantă comunitate libaneză.

Citește și : Comisarul european pentru comerţ, Phil Hogan, a demisionat pe fondul scandalului COVID-19

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.