X

Canada extinde sancţiunile împotriva regimului Maduro: 43 de persoane au fost incluse pe ‘lista neagră’

Canada a extins luni sancţiunile împotriva guvernului venezuelean al preşedintelui Nicolas Maduro, potrivit unui anunţ oficial al ministrului de externe Chrystia Freeland, vizând încă 43 de persoane apropiate liderului contestat, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Deşi anunţul nu oferă nume, el precizează că este vorba despre “înalţi oficiali ai regimului Maduro, guvernatori regionali şi/sau direct implicaţi în activităţi care subminează instituţiile democratice”.

Citește și : Brexit: Următorii paşi ai unui proces care se complică

Canada a sancţionat deja alte 70 de persoane.

Freeland va participa luni la o întâlnire la Santiago de Chile a ţărilor Grupului de la Lima, un bloc regional care îl sprijină pe liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido ca preşedinte interimar până să poată avea loc o nouă rundă de alegeri.

Ultima reuniune a Grupului de la Lima este organizată după ce mai mult de trei milioane de venezueleni au fugit din ţara care se confruntă cu hiperinflaţie, lipsuri de alimente şi medicamente, precum şi criză politică.

“Dictatura Maduro trebuie să fie trasă la răspundere pentru această criză şi privarea venezuelenilor de drepturile lor fundamentale şi nevoi”, a declarat Freeland într-un comunicat. “Canada se angajează să sprijine reinstaurarea paşnică a democraţiei constituţionale în Venezuela”, a adăugat ea.

Citește și : Trump cere companiei Boeing să remedieze avionul 737 MAX şi să-i facă un ‘rebranding’

Deşi majoritatea naţiunilor occidentale, inclusiv Statele Unite, l-au recunoscut pe Guaido ca şef interimar al statului, Rusia, China şi Cuba au rămas alături de Maduro.

Tags: canadaChrystia FreelandGrupului de la LimaNicolas MaduroSantiago de Chile
Categorii: Știrile zilei