Canada înregistrează o scădere a numărului de infecții la octogenari

Publicat:

Campania de vaccinare din Canada a determinat o scădere a ratei de infectare cu noul coronavirus la persoanele cu vârste de peste 80 de ani, au anunţat duminică autorităţile sanitare din această ţară, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Constatăm deja avantajele vaccinurilor în populaţiile cu risc crescut, cu o reducere a ratei de infectare (…) în rândul adulţilor de peste 80 de ani şi o scădere a focarelor în centrele de îngrijire pe termen lung”, a declarat Theresa Tam, ofiţerul-şef al Agenţiei pentru Sănătate Publică din Canada, într-un comunicat.


Citeşte şi: Iordania va permite tranzitul armatei americane după bunul plac

Campania de vaccinare a început în luna decembrie în Canada şi patru vaccinuri au fost aprobate până în prezent de autorităţile de la Ottawa: cele dezvoltate de Pfizer-BioNTech, Moderna, Johson & Johnson şi AstraZeneca-Oxford.

Peste 3,68 de milioane de doze au fost administrate în Canada până în data de 19 martie, inclusiv 670.000 săptămâna trecută, a precizat Theresa Tam.

“În fiecare săptămână, numărul dozelor de vaccinuri (…) administrate atinge un nou record, iar noi putem de acum să ne aşteptăm ca avantajele să devină din ce în ce mai importante”, a adăugat ea.

Săptămâna trecută, autorităţile din Quebec, provincia canadiană cu cele mai multe decese asociate maladiei COVID-19, au deschis etapa de vaccinare pentru persoanele de peste 65 de ani, în timp ce oficialii din Ontario, provincia cu cele mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus, vor demara luni vaccinările pentru persoanele de peste 75 de ani.

Citeşte şi: Nikol Paşinian numeşte un nou şef de Stat Major în Armenia

Theresa Tam a avertizat totuşi şi în legătură cu “nivelul crescut” al transmisiei virale, în contextul în care numărul mediu al cazurilor zilnice a reînceput de curând să crească, iar noile variante ale coronavirusului să circule pe teritoriul canadian.

Canada a raportat până duminică aproximativ 930.000 de cazuri de COVID-19 şi aproape 22.700 de decese asociate acestei boli. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21 Prietena mea genială, de Elena Ferrante, tradusă în engleză de Ann Goldstein...

‘Despicable Me’, prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari

'Despicable Me', prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari "Despicable Me 4" s-a impus la box office-ul internaţional, câştigând...

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului ‘Strange Things’

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului 'Strange Things' Netflix a dezvăluit luni imagini din culisele celui de-al...

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură Serialele "The Bear", "Shogun" şi "Baby Reindeer" sunt cotate...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.