X

Canada menține frontierele internaţionale închise până la sfârşitul lunii septembrie

Guvernul canadian a anunţat vineri că va prelungi până la 30 septembrie măsura privind închiderea frontierelor sale internaţionale pentru străini, cu excepţia anumitor cetăţeni americani, pentru a preveni răspândirea pandemiei de COVID-19, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Cetăţenii canadieni şi rezidenţii permanenţi care se întorc în Canada vor continua să facă obiectul unor măsuri de carantină”, a declarat pe Twitter ministrul siguranţei publice Bill Blair.

Citește și : Bilanțul epidemiei de COVID-19 în Italia

Începând cu luna martie, călătorii care sosesc în Canada, fie că sunt sau nu cetăţeni canadieni, sunt obligaţi să respecte o perioadă de carantină de 14 zile.

Cetăţenilor străini care prezintă simptome de COVID-19 li se interzice intrarea în Canada.

De la începutul lunii iunie, cetăţenii străini pot să se alăture familiilor care locuiesc în Canada, dacă sunt soţi, copii, părinţi sau tutori legali ai unor cetăţeni canadieni.

Citește și : Franţa a raportat 7.379 de cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore

Graniţa dintre Canada şi SUA rămâne închisă până pe 21 septembrie, conform unui acord bilateral încheiat în luna martie şi reînnoit lunar. Sunt permise doar comerţul cu bunuri şi mărfuri, precum şi călătoriile considerate esenţiale.

Vineri, Canada a raportat peste 127.000 de cazuri de îmbolnăvire provocate de noul coronavirus şi aproape 9.140 de decese provocate de COVID-19.

Tags: Bill Blaircanadacovid-19pandemieSUAtwitter
Categorii: Știrile zilei