Canada: Numărul solicitărilor respinse de acordare a statutului de refugiat, din ce în ce mai mare

Publicat:

Autorităţile din Canada resping din ce în ce mai multe solicitări de acordare a statutului de refugiat venite de la migranţi intraţi ilegal în ţară, relevă statistici citate marţi de agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit Consiliului canadian pentru imigraţie şi refugiaţi, 40% dintre migranţii fără acte ale căror solicitări au fost procesate în primele trei luni ale acestui an au obţinut statutul de refugiat, faţă de 53% în întregul an 2017.


Citește și : Procurorii germani pregătesc cererea privind extrădarea lui Carles Puigdemont în Spania

Actualul val de traversări ilegale ale graniţei a început în ianuarie 2017 şi s-a intensificat în cursul verii trecute, prin venirea unui număr semnificativ de haitieni care riscau să-şi piardă permisul de şedere temporară în SUA. O situaţie similară s-a înregistrat în privinţa migranţilor din Salvador. Acestora li s-au adăugat, între alţii, câteva mii de nigerieni.

De la instalarea la Casa Albă a preşedintelui Donald Trump, peste 27.000 de solicitanţi de azil au trecut graniţa dintre SUA şi Canada, unii dintre aceştia declarând pentru Reuters că au plecat din Statele Unite din cauza politicilor şi retoricii lui Trump faţă de migranţi.

Guvernul premierului canadian Justin Trudeau încearcă să limiteze fluxul de migranţi prin trimiterea de oficiali în SUA cu misiunea de a-i descuraja pe haitieni, salvadorieni şi alte naţii să vină în Canada şi a cerut Washingtonului modificarea acordului dintre cele două ţări astfel încât să-i poată returna mai uşor pe cei care intră pe teritoriul canadian.

Citește și : Alegerile europarlamentare vor avea loc în perioada 23-26 mai 2019

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Călătoriile cu avionul se scumpesc din nou în această vară, în România: Biletele vor costa chiar și cu 75 de euro mai mult

Călătoriile cu avionul se scumpesc din nou în această vară, în România: Biletele vor costa chiar și cu 75 de euro mai mult Călătoria cu...

Temperaturi de foc în Moldova. Astăzi intră în vigoare codul galben de caniculă

Temperaturi de foc în Moldova. Astăzi intră în vigoare codul galben de caniculă Astăzi, 7 iulie, intră în vigoare Codul galben de caniculă emis de...

Tragedie la scăldat. Un bărbat s-a înecat într-un lac din Mileștii Mici

Tragedie la scăldat. Un bărbat s-a înecat într-un lac din Mileștii Mici Un bărbat de 53 de ani și-a pierdut viața în timpul scăldatului într-un...

Cahul Football Fest: Meciurile EURO 2024 vor fi transmise live în Piața Independenței

Cahul Football Fest: Meciurile EURO 2024 vor fi transmise live în Piața Independenței Fani ai fotbalului, pregătiți-vă! În perioada 9-14 iulie, Piața Independenței din Cahul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.