X

Canada raportează o creştere cu 9% a numărului de decese de COVID-19

Canada a raportat luni o creştere cu aproape 9% a numărului de decese provocate de îmbolnăvirea cu noul coronavirus, bilanţul ajungând astfel la 734 de victime, conform datelor publicate de agenţia de sănătate publică, transmite Reuters, scrie agerpres.

Luni, la ora locală 11.00 (15.00 GMT), numărul total al persoanelor diagnosticate cu coronavirus era de 24.804.

Citește și : Bilanțul pandemiei de coronavirus în Turcia

Duminică, bilanţul deceselor era de 674, iar cel al cazurilor de infectare, de 23.719.

La Montreal, poliţia a deschis o platformă online pe care pot fi denunţate abaterile de la ‘consemnele de distanţare socială şi directivele guvernamentale’ în legătură cu epidemia de COVID-19.

Astfel de abateri pot fi ‘o sărbătorire într-un domiciliu cu persoane care nu locuiesc acolo’, un meci de fotbal în parc sau ‘un magazin alimentar care nu respectă regulile de igienă prescrise’, explică poliţia din Montreal (SPVM).

‘Obiectivul este de a descongestiona apelurile la (numărul de urgenţă) 911’, pentru ca personalul să se poată concentra pe cele mai urgente, a explicat purtătorul de cuvânt la SPVM, André Durocher, arătând că nu este vorba despre a încuraja ‘delaţiunea’. ‘Nu vrem ca oamenii să înceapă să-şi petreacă ziua la fereastră să vadă ce face vecinul lor. Nu acesta este scopul exerciţiului’, ci de a ne asigura că regulile sunt respectate, a adăugat el.

Citește și : Un marinar de pe USS Theodore Roosevelt a murit din cauza covid-19

Ca şi în restul provinciei Quebec, poliţia din Montreal a primit instrucţiuni în ce priveşte sancţionarea nerespectării regulilor impuse. Amenzile se ridică la 1.546 dolari canadieni (1.000 de euro), iar până acum au fost dictate peste 700 într-o lună, a precizat purtătorul de cuvânt.

Tags: canadacoronavirusMontrealQuebec
Categorii: Știrile zilei