X

Canadianca reţinută în China a fost eliberată

O femeie, cetăţean canadian, reţinută în China luna aceasta s-a întors în Canada după ce a fost eliberată, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernului canadian vineri, scrie Reuters. Purtătorul de cuvânt nu a precizat când a fost eliberată femeia. Mai devreme în aceeaşi zi, ea a fost identificată de canalul CBC ca fiind profesoara Sarah McIver, scrie news.ro.

Ministerul de Externe al Chinei a informat luna aceasta că McIver este „pedepsită” pentru că a lucrat ilegal.

Citește și : Egipt: Zeci de militanţi islamişti, uciși după atentatul de vineri de la Gizeh

McIver este a treia persoană din Canada reţinută în China după arestarea de pe 1 decembrie la Vancouver a lui Meng Wanzhou, şefa operaţiunilor financiare de la compania de telecomunicaţii chineză Huawei, însă un oficial canadian a precizat că nu există indicii care să arate o legătură între reţinerea ei şi arestările anterioare.

Ministrul de Externe, Chrystia Freeland, nu a menţionat-o pe McIver atunci când a făcut apel pentru eliberarea celorlalţi doi canadieni.

Sâmbătă, un tribunal chinez va judeca un apel în cazul unui cetăţean canadian reţinut pentru acuzaţii privind droguri.

Citește și : Aviaţia militară israeliană a atacat o poziţie a Hamas după un tir dinspre Gaza

Tribunalul oraşului Dalian din provincia Liaoning va judeca apelul lui Robert Lloyd Schellenberg la ora locală 14:0o. El ar fi acuzat că a transportat droguri în China, conform presei de stat.

Tags: CanadiancaChinaChrystia FreelandHuaweiMeng WanzhouVancouver
Categorii: Știrile zilei