X

Canalul de Telegram al lui Filat a fost atacat

Canalul de Telegram al lui Vlad Filat a fost atacat în noaptea de 11 august.

Anunțul a fost făcut de către liderul PLDM pe pagina sa de Facebook.

„În această noapte a avut loc un atac asupra canalului meu de telegram. Doar în câteva ore numărul de abonați la canal a crescut cu 10 mii, toți fiind boți”, a scris Vlad Filat, transmite Știri.md

Citește și : Guţul ar putea dizolva Adunarea Populară

Potrivit liderului partidului PLDM, cele întâmplate demonstrează încă o dată că „unii actori politici așa și nu au renunțat la practici josnice și le utilizează fără scrupule”.

„Astfel înțeleg ei noțiunea de luptă politică, care a deviat mult de la normalitate, iar situația dată reprezintă un exemplu grăitor”, susține Vlad Filat.

De asemenea, acesta a menționat că canalul de Telegram „Vlad Filat” va fi șters, iar în locul acestuia va fi creat unul nou.

„„Binevoitorilor” le urez succes și bani cheltuiți în zadar”, a mai adăugat liderul PLDM.

Ieri, 11 august, fostul prim-ministru Vlad Filat a declarat că se lasă convins că alegerile locale din 5 noiembrie sunt atacate într-o manieră brutală și extremistă.

Citește și : Ministrul Educației: Grădinițele din R. Moldova ar putea trece la autogestiune

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Filat a scris că discuțiile cu oamenii din toată țara nu lăsa loc de îndoială, iar două grupări quasi – politice, cu caracter pronunțat extremist, testează niște abordări antidemocratice pentru a obține susținerea alegătorilor.

Tags: facebookPLDMVlad Filat
Categorii: PoliticăȘtirile zilei