X

Canalul de televiziune public italian RAI îşi va suspenda imediat activitatea în Rusia

Canalul de televiziune public italian RAI a anunţat, la rândul său, sâmbătă că îşi va suspenda imediat activitatea în Rusia din cauza recentei legi ruseşti care ameninţă cu sancţiuni orice difuzare de “informaţii înşelătoare despre armata rusă”, relatează AFP, potrivit agerpres.   

“În urma aprobării legii care prevede pedepse grele cu închisoarea pentru publicarea unor informaţii considerate false de către autorităţi, RAI suspendă începând de astăzi (sâmbătă) serviciile jurnalistice ale trimişilor şi corespondenţilor săi în Federaţia Rusă”, se arată într-un comunicat.

Citește și : Un senator american cere ASASINAREA lui Putin

“Această măsură este considerată necesară pentru a proteja siguranţa jurnaliştilor de la faţa locului şi cea mai mare libertate posibilă de informare cu privire la această ţară”, se precizează în comunicatul RAI.

“Informaţiile despre ceea ce se întâmplă în Federaţia Rusă vor fi furnizate deocamdată pe baza numeroaselor surse de la jurnaliştii RAI aflaţi în ţările vecine şi din redacţiile centrale din Italia”, se mai spune în comunicat.

Noua lege, semnată vineri de preşedintele Vladmir Putin, prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru difuzarea de informaţii care vizează “discreditarea” forţelor militare ruse şi sancţiuni pentru ”apelurile la impunerea de sancţiuni contra Rusiei”.

Citește și : Dmitro Kuleba spune că soldaţii ruşi comit VIOLURI în oraşele cucerite

CNN, BBC, Canadian Broadcasting Corp, Bloomberg News şi posturile de televiziune publice germane ARD şi ZDF şi-au suspendat, de asemenea, activitatea în Rusia în urma adoptării acestei legi.

Tags: Federatia Rusaitaliarairusia
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina