X

Cancelarul Austriei va propune la summitul de la Sibiu reformarea UE prin modificarea Tratatului Lisabona

Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, va propune la summitul Consiliului European de la Sibiu, reformarea Uniunii Europene prin modificarea Tratatului Lisabona, liderul de la Viena pledând pentru introducerea unor reglementări europene mai stricte, inclusiv pentru protejarea statului de drept, potrivit mediafax.

Sebastian Kurz a exprimat preocupare în legătură cu nerespectarea regulilor privind deficitul bugetar în zona euro. “Atunci când Comisia Europeană reacţionează ridicând din umeri, mai mult sau mai puţin, în legătură cu gradul de îndatorare al Franţei sau Italiei, Europa are o problemă. Aceste lucruri trebuie să se schimbe”, afirmă Sebastian Kurz într-un interviu acordat publicaţiei Handelsblatt.

Citește și : Unul dintre cei doi suspecţi în atacul armat dintr-o şcoală din statul american Colorado este o minoră

Liderul de la Viena a pledat şi pentru măsuri suplimentare pentru protejarea climei. “Lupta împotriva încălzirii climatice poate fi câştigată doar împreună. În acest sens, sunt necesare măsuri stricte la nivel mondial şi european”, a adăugat Sebastian Kurz.

“În Europa, avem nevoie de ordine şi de o înţelegere sănătoasă între oameni. Regulile pe care noi înşine le-am creat în Europa trebuie respectate. Oricând s-au încălcat regulile în trecut a fost haos. Exact în acest fel este afectată moneda euro de datoriile prea mari ale unor ţări. Dubiile referitoare la normele statului de drept şi democraţiei afectează fundamentul european”, a subliniat Sebastian Kurz, cerând şi respectarea Reglementărilor Dublin în materie de imigraţie.

Citește și : La un pas de tragedie. Un avion a ieşit de pe pistă la aterizare pe un aeroport din Myanmar

Tags: comisia europeanaeuropalisabonaSebastian KurzsibiuUEViena
Categorii: Diaspora