
În Republica Moldova, maladiile oncologice constituie cea de-a doua cauză a mortalităţii după maladiile cardiovasculare, fiind o problemă prioritară pentru sistemul de sănătate. Datele au fost făcute publice în contextul marcării Zilei mondiale de luptă împotriva cancerului, comunică MOLDPRES.
Solicitată de agenție, șefa Serviciului informare și comunicare al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), Olesea Croitor, a precizat că în anul curent tema campaniei este „Uniți prin unicitate”, care se va concentra pe o abordare centrată pe oameni în îngrijirea cancerului.
Citește și: UE va elimina plafonul impus la preţul gazelor naturale
„Această campanie este despre recunoașterea diversității: fiecare are nevoi unice, perspective unice și istorii unice de spus, dar, în ciuda diferențelor noastre, suntem uniți în ambiția comună de a reduce povara globală a cancerului și de a oferi tuturor îngrijiri de înaltă calitate pentru cancer”, a menționat sursa citată.
Potrivit specialiștilor, cele mai frecvent diagnosticate tumori maligne în Republica Moldova sunt cancerul mamar, colorectal, de prostată, al pielii și traheei, care însumează în total 52,6% din numărul total de tumori maligne.
Medicii avertizează că o treime din decesele prin cancer sunt provocate de consumul de tutun, obezitate, consumul excesiv de alcool, inactivitate fizică, expunerea îndelungată la razele ultaviolete, azbest. De asemenea, virusurile hepatitei B și C, papilomavirusul uman (HPV), cresc substanțial riscul de cancer, cum ar fi cancerul de col uterin și de ficat.
Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze
This post was last modified on 04/02/2025 17:17 17:17