X

Când încetează interimatul funcției de procuror general?

Când încetează interimatul funcției de procuror general?

Parlamentul a mai modificat aseară legea procuraturii, în timp ce la moment se examinează și alte modificări la această lege, care urmează, potrivit ministrei Justiției, să fie adoptate în luna aprilie. Potrivit modificărilor operate de deputații PAS aseară, interimatul funcției de Procuror General poate fi exercitat pe o perioadă nedefinită, până la intrarea în funcție a unui Procuror General ales legal. În fruntea Procuraturii Generale există șef interimar de aproximativ doi ani și jumătate, iar legea procuraturii se modifică aproximativ o dată la două-trei luni.

Citeşte şi: Declarația cu privire la integrarea europeană a fost aprobată în Parlament – Stiripesurse.md

Interimatul funcției de procuror general încetează de drept la numirea în funcție a unui nou procuror general sau la încetarea suspendării din funcție a procurorului general în privința căruia a fost pornită anterior urmărirea penală. Acest lucru este prevăzut în proiectul de lege pentru interpretarea prevederilor articolului 17 alineatul (17) din Legea cu privire la Procuratură. Documentul a fost votat în prima și a doua lectură.

Când încetează interimatul funcției de procuror general?

De asemenea, documentul prevede că expirarea termenului maximal de șase luni de la data intervenirii vacanței funcției de procuror general nu are efect extinctiv sau rezolutoriu asupra interimatului funcției date.

De menționat că interpretarea oferită de organul legislativ are drept scop elucidarea sensului și conținutului voinței legiuitorului și este obligatorie pentru cei care aplică normele în cauză.

Proiectul de lege va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, iar efectele acestuia se aplică inclusiv în cazul unui interimat al funcției de procuror general aflat în realizare la data intrării în vigoare a documentului.

Tags: interimatprocuror general
Justiţie