Când își deschide porțile singura reședință privată din România a Familiei Regale, Domeniul Regal Săvârșin

Publicat:

Când își deschide porțile singura reședință privată din România a Familiei Regale, Domeniul Regal Săvârșin

Pe 1 iunie, Domeniul Regal Săvârşin, singura reședință privată a Familiei Regale din România, va fi deschis publicului. Atunci vor fi organizate diverse evenimente de Ziua Copilului.

Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului”, se menționează într-o postare pe pagina de Facebook a Familiei Regale a României, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : Andrei Galațchi, ‘omul lui Șor’ a fost eliberat din arest preventiv

În schimb, domeniul nu va putea fi vizitat în luna mai, la fel ca în anii trecuți. Motivul?

În această primăvară, în Parcul Regal se efectuează lucrări de anvergură în infrastructură (decolmatarea completă a lacului, refacerea şoselei de la Poarta de Sud, refacerea peluzei, punerea în funcţiune a irigaţiei tuturor grădinilor şi iluminatul electric al parcului). Aceste lucrări se vor încheia la finalul lunii mai”, anunţă Casa Regală.

Între 1 iunie și 1 octombrie 2024, Domeniul Regal Săvârșin va fi deschis pentru turiști în fiecare săptămână, sâmbăta și duminica, între orele 9:00 și 18:00. Vizitatorii pot explora Satul Regal, Casa Ceaiului, Muzeul Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai și Magazinul de Suveniruri.

Turiștii trebuie să țină cont că Parcul Regal poate fi vizitat numai cu înscriere prealabilă şi numai în prezenţa unui ghid.

La sfârșitul lunii aprilie, în weekendul de Florii, Domeniul Regal Săvârșin a găzduit festivalul „Suflet de România”, organizat de Fundația Colecția Regală și Profi România. Evenimentul a inclus expoziții, discursuri și spectacole de dansuri și cântece populare. Festivalul a atras mii de vizitatori și s-a încheiat cu concerte susținute de Vasile Șeicaru și Florin Chilian.

Casa Ceaiului, parte din Domeniul Regal Săvârşin, este o clădire din secolul al XIX-lea, recent restaurată și deschisă publicului acum un an de Familia Regală. Aici, vizitatorii pot savura cafea, ceai și gustări într-un spațiu de 300 de metri pătrați. Clădirea servește și ca loc cultural și educațional, găzduind expoziții și evenimente publice.

Satul Regal cuprinde și alte atracții precum Muzeul Automobilului, Casa Musafirilor, Casa Ceaiului, Casa Intendentului (rămasă aceeaşi cu cea din anii 1940), Casa Tehnică şi Magazinul de Suveniruri. Domeniul include și un parc cu o grădină ascunsă, un lac cu insulă, un teren de tenis și o grădină de trandafiri.

Citește și : Adjunctul lui Şoigu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, riscă 15 ani de închisoare pentru că a luat mită

Castelul din Domeniul Regal Săvârşin, construit între 1650 și 1680, reprezintă cea mai importantă clădire a domeniului. Proprietatea Regelui Mihai din 1943, a fost confiscată de regimul comunist în 1948, și a revenit în posesia Casei Regale în 2001. Acesta a fost restaurat între 2007 și 2015, cu investiții realizate de Familia Regală.  

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Accident pe traseul Chișinău-Ungheni, la intrare în satul Pîrlița: Un om a decedat

Accident pe traseul Chișinău-Ungheni, la intrare în satul Pîrlița: Un om a decedat Un șofer de camion, în vârstă de 60 de ani, și-a pierdut...

O fetiță de un an a murit, după ce a fost uitată în mașină cinci ore. Tatăl ei a crezut că a lasat-o la...

O fetiță de un an a murit, după ce a fost uitată în mașină cinci ore. Tatăl ei a crezut că a lasat-o la...

450 pachete de țigări, tăinuite în spațiile unui mijloc de transport, depistate în cadrul controlului coordonat la vama Leușeni-Albița

450 pachete de țigări, tăinuite în spațiile unui mijloc de transport, depistate în cadrul controlului coordonat la vama Leușeni-Albița Funcționarii postului vamal Leușeni în conlucrare...

Încă un pasager, identificat cu document falsificat. Ce riscă acesta

Încă un pasager, identificat cu document falsificat. Ce riscă acesta În punctul de trecere a frontierei comun Palanca-Maiaki-Udobnoe, polițiștii de frontieră au depistat în fluxul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.