Când va trece R.Moldova la surse de energie regenerabilă

Publicat:

Un sistem centralizat de încălzire eficient trebuie să producă, înainte de anul 2030, peste 75% din energia termică în bază de cogenerare, adică simultan energie electrică și energie termică, sau cel puțin 50% din energia termică să provină din surse de energie regenerabilă.

Sunt prevederi care se conțin în directivele europene pe care Republica Moldova le-a transpus. Soluțiile de încălzire a locuințelor și oficiilor în contextul agendei de decarbonizare și atingerii neutralității climatice zero înainte de anul 2050 au fost discutate de Ministerul Energiei cu Agenția Internațională pentru Energie Regenerabilă și Secretariatul Comunității Energetice în cadrul unui atelier de lucru.


Citește și : Tofilat: Putin a început să exercite presiuni asupra țării în încercarea de a-și impune interesele

Tradițional, peste 40% din tot gazul importat se consumă în sistemele centralizate de încălzire. Mai există centrale care ard direct gazul, o tehnologie ineficientă. „Scopul nostru principal e să punem accent pe decarbonizare, lucru care pe termen lung ne va ajuta să integrăm mai multă energie regenerabilă, care în final va permite reducerea costurilor”, a menționat ministrul energiei, Victor Parlicov.

Potrivit oficialului, centralele de termoficare din țările europene deja integrează soluții precum prelucrarea deșeurilor, centrale pe bază de biomasă, biocombustibil, stocarea apei calde încălzite de soare vara. În Republica Moldova se fac primii pași în această direcție, la Bălți și Chișinău.

Directorul CET Nord, Marian Brânză, a vorbit despre colectoarele solare și rezervorul de apă caldă stocată (sau acumulator de energie termică), pe care intenționează să le pună în practică la Bălți. Această soluție ar acoperi circa 9% din sarcina termică necesară, iar în lunile de vară – până la 90%. El a adăugat că preventiv perioada de recuperare a investiției va fi de circa patru ani.

Citește și : Efros, despre cooperarea cu Ucraina: Țările noastre trebuie să meargă pe calea europeană de dezvoltare

Directorul Secretariatului Comunității Energetice, Artur Lorkovski, a declarat că instituția pe care o reprezintă va ajuta în continuare Republica Moldova în ceea ce privește dezvoltarea cadrului legal și de reglementare. Oficialul a amintit că decarbonizarea presupune și obligația sectorului energetic de a reduce volumele de gaze cu efect de seră emise în atmosferă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

După Moscova, Viktor Orban face o vizită surpriză la Beijing

După Moscova, Viktor Orban face o vizită surpriză la Beijing Premierul Ungariei, Viktor Orban, un apropiat al Kremlinului, a sosit luni în China pentru a...

Asistență financiară din partea Canadei

Asistență financiară din partea Canadei Republica Moldova ar putea beneficia de un împrumut de 120 de milioane de dolari canadieni, acordat de Guvernul Canadei. Citește...

METEO// Încă o zi de foc cu temperaturi în creștere

METEO// Încă o zi de foc cu temperaturi în creștere A doua zi de caniculă în Moldova. Pe parcursul zilei se vor înregistra temperaturi mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.