Candidatul de extremă dreapta, Jair Bolsonaro, îşi măreşte avansul în sondaje înaintea alegerilor de duminică din Brazilia

Publicat:

Candidatul de extremă dreapta, Jair Bolsonaro, şi-a mărit avantajul asupra adversarului său de stânga, Fernando Haddad, în cel mai recent sondaj preelectoral făcut public înaintea scrutinului prezidenţial de duminică din Brazilia, transmite marţi dpa, potrivit Agerpres.

Sondajul, realizat de compania Ibope, arată 31% intenţii de vot pentru Bolsonaro şi 21% pentru Haddad.


Citește și : Salvini îl atacă pe Juncker: „Suntem gata să-i cerem despăgubiri”

Un sondaj publicat vineri de Datafolha indica un scor de 28% la 22% în favoarea lui Bolsonaro.

Cei doi se află mult în faţa celorlalţi trei candidaţi şi, cel mai probabil, se vor confrunta în turul secund, pe 28 octombrie.

Sprijinul faţă de Bolsonaro a crescut în pofida manifestaţiilor de sâmbăta trecută împotriva candidaturii sale, la care au participat sute de mii de persoane în mai multe oraşe.

El a fost externat din spital la 30 septembrie, după ce fusese înjunghiat la un miting electoral la începutul lunii. Atacul l-a făcut incapabil să îşi continue campania în public, dar i-a sporit popularitatea.

Jair Bolsonaro a vorbit apreciativ despre dictatura militară din Brazilia dintre anii 1964-1985, a promis că va înarma populaţia pentru a lupta împotriva infracţionalităţii explozive, a adoptat un program ultra-liberal şi s-a pronunţat împotriva avortului.

Citește și : Boris Johnson le cere conservatorilor britanici să o sprijine pe Theresa May, dar să respingă propunerile ei din planul de la Chequers privind Brexitul

El a declanşat reacţii de revoltă cu declaraţii considerate sexiste şi rasiste, dar a câştigat susţinere în rândul votanţilor evanghelici şi al altor alegători sătui de scandaluri de corupţie şi de stagnare economică.

Principalul său contracandidat, Fernando Haddad, a intrat în cursa prezidenţială cu doar patru săptămâni înaintea scrutinului, înlocuindu-l pe fostul preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva, căruia justiţia i-a interzis să candideze din cauza unei condamnări pentru corupţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Microbuze ticsite cu lemne fără acte de proveniență, stopate la Leova

Microbuze ticsite cu lemne fără acte de proveniență, stopate la Leova În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leova au fost înregistrate trei...

Studierea noilor terapii personalizate împotriva cancerului ar putea ‘transforma’ modul de tratare a bolii

Studierea noilor terapii personalizate împotriva cancerului ar putea 'transforma' modul de tratare a bolii Oamenii de ştiinţă au început un studiu clinic pe scară largă...

Un cetățean străin care s-ar fi implicat în treburile interne ale Republicii Moldova, expulzat din țară

Un cetățean străin care s-ar fi implicat în treburile interne ale Republicii Moldova, expulzat din țară Un străin, în vârstă de 60 ani a fost...

Extremista Șoșoacă nu poate candida la prezidențiale din România

Extremista Șoșoacă nu poate candida la prezidențiale din România CCR a transmis sâmbătă seară un comunicat de presă în care a precizat că a respins...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.