Candidatul opoziţiei armene este singurul care ‘aleargă’ spre funcţia de premier

Publicat:

Opozantul armean Nikol Pashinyan, în fruntea manifestaţiilor antiguvernamentale care agită Armenia de două săptămâni, ar urma să fie ales marţi, în absenţa vreunei surprize de ultim moment, în funcţia de premier de către parlamentul de la Erevan, relatează AFP, potrivit agerpres.

Singur candidat la aceste alegeri, Nikol Pashinyan, 42 de ani, poate conta pe sprijinul a trei din cele patru partide reprezentate în parlament, ai cărui deputaţi se reunesc în şedinţă extraordinară marţi de la orele 08.00 GMT.


Citeşte şi: Noi dureri de cap pentru Trump. Starleta XXX îl dă iar în judecată

Partidul Republican, care dispune de 58 de locuri din totalul celor 105, ar urma să nu se opună candidaturii opozantului care se bazează deja pe 47 de voturi şi trebuie să strângă 53 pentru a fi ales.

În fruntea manifestaţiilor şi contestării antiguvernamentale, Nikol Pashinyan a negociat luni cu Partidul Republican. “Scopul nostru este să lăsăm deoparte ura şi să creăm o atmosferă de solidaritate (…) Nu vor fi nici învingători, nici învinşi”, a promis el.

Aceste discuţii erau “de neimaginat în urmă cu câteva zile”, a subliniat un deputat al partidului, Armen Ashotyan, vorbind despre un “proces foarte pozitiv”.

De la 13 aprilie, Armenia se confruntă cu o criză politică fără precedent. O mişcare de protest a provocat la 23 aprilie demisia lui Serzh Sargsyan care fusese ales premier cu şase zile înainte de parlament, după ce a fost zece ani şef al statului.

Citeşte şi: Doi arabi israelieni sunt judecaţi la Riad pentru spionaj şi terorism

Fost jurnalist şi opozant de multă vreme, Nikol Pashinyan este principalul lider al protestului împotriva menţinerii lui Serzh Sargsyan la putere.

Duminică seară, mai multe zeci de mii de persoane s-au reunit din nou în Piaţa Republicii din centrul Erevanului pentru a-l susţine.

Dacă este ales marţi, Nikol Pashinyan va forma un guvern în două săptămâni şi va prezenta un program în termen de 20 de zile, a promis el. De asemenea, vor fi organizate alegeri legislative anticipate, a dat el asigurări, potrivit presei armene.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

‘Despicable Me’, prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari

'Despicable Me', prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari "Despicable Me 4" s-a impus la box office-ul internaţional, câştigând...

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului ‘Strange Things’

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului 'Strange Things' Netflix a dezvăluit luni imagini din culisele celui de-al...

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură Serialele "The Bear", "Shogun" şi "Baby Reindeer" sunt cotate...

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii Un foc de artificii care a iluminat cerul parcului de distracţii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.