Soții Onica din satul Vișniovca, raionul Cantemir, au semănat porumb, însă miza lor pe o recoltă bună se topește din cauza secetei. Ei spun că pământul este brăzdat de crăpături, iar culturile suferă în lipsa precipitațiilor, transmite jurnal.md.
Citeşte şi: De ce își lipesc șoferii un pește pe mașină. Explicația din spatele simbolului
„Porumb anul acesta am semănat, dar de obicei orz, grâu am semănat. E foarte mare căldură. Căldurile sunt mari și nu se face roadă. Iată s-a pornit binișor anul acesta, dar au început căldurile să crească și sunt niște crăpături în pământ, foarte mari”, relatează Ion Onica, locuitor al satului Vișniovca, raionul Cantemir.
„Au fost ani când n-am făcut nimic din pământuri și am avut pierderi, dar ce să facem? Nimeni nu ne ajută cu nimic și așa trecem peste tot”, afirmă Cristina Onică, locuitoare a aceluiași sat.
În orele amiezii, străzile satului sunt aproape pustii.
„Stăm la umbră. Afară dăm apă la animale, intrăm înapoi. În grădină ori dimineața, ori seara. Mai înainte era cald, dar și ploua, dar acum cum se începe vara, numai călduri”, spune Ion Onica.
„Mai mult stăm la umbră, în casă, la dos. Afară e cald, e foarte cald. Iată am pus bazinul și cred că copiii se vor bucura. În fiecare an sunt așa călduri. Nu ne așteptăm la ploi, că sunt cam rar, dar căldură este”, a adăugat Cristina Onica.
Canicula afectează și animalele. Crescătorii spun că acestea trebuie adăpate mai des și ținute la umbră, pentru a putea suporta vremea extremă. În trecut, animalele se adăpau în iazurile din apropiere, însă multe dintre acestea au secat sau le-a scăzut nivelul apei.
„Rezistăm și noi, ne ducem la umbră. Și vitele caută și apă, și umbră. Trebuie să le dai timp apă, s-o hrănești la timp, să aibă timpul ei când se odihnește. Eu am păscut vacile din 1994 până în 2008, pe urmă n-am mai putut că posibilitatea nu era aceeași. Apoi, nu avem unde lucra și de nevoie, trebuie o copeică pentru a ne întreține”, subliniază Ion Dușa, și el locuitor al satului Vișniovca, Cantemir.

