X

Cântăreţul Ed Sheeran a fost premiat de prinţul Charles la Palatul Buckingham în cadrul unei ceremonii oficiale

Cântăreţul Ed Sheeran a fost premiat de prinţul Charles în cadrul unei ceremonii oficiale ce a fost organizată joi la Palatul Buckingham, în urma căreia artistul britanic a devenit Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE) pentru servicii deosebite aduse industriei muzicale şi programelor implementate de mai multe organizaţii de caritate, informează Reuters, conform agerpres.

Ed Sheeran, în vârstă de 26 de ani, este artistul cu cele mai multe piese difuzate pe serviciul de streaming muzical Spotify în 2017. Al treilea album de studio al cântăreţului şi compozitorului britanic, intitulat “Divide”, a ocupat primul loc în topul american.

Artistul şi-a folosit celebritatea şi pentru a sprijini mai multe iniţiative şi organizaţii de caritate, inclusiv spitale de copii, campanii împotriva sărăciei şi o fundaţie anti-SIDA.

Citește și : Carles Puigdemont a încheiat manifestaţia organizată la Bruxelles de simpatizanţii separatiştilor catalani

Adresându-se reporterilor după ceremonia de la Palatul Buckingham, Ed Sheeran a spus că bunicul lui, care a murit în urmă cu exact patru ani, ar fi fost bucuros pentru distincţia ce i-a fost atribuită joi.

“Bunicul meu era un monarhist convins”, a dezvăluit cântăreţul pentru BBC. “Avea în casa lui toate acele plachete regale comemorative şi alte obiecte de acest fel, iar el a murit cu exact patru ani în urmă. Ceremonia de azi a marcat închiderea completă a unui cerc. Bănuiesc că ar fi fost foarte mândru de mine”, a adăugat cântăreţul britanic.

Tags: anti-SIDAceremonii oficialeEd SheeranMBEPrintul Charles
Categorii: Diaspora