Cape Town ar putea rămâne fără apă începând din 21 aprilie din cauza unei secete severe

Publicat:

Municipalitatea din Cape Town i-a informat marţi pe locuitorii săi că ar putea fi privaţi în totalitate de apă începând din 21 aprilie din cauza unei secete severe care afectează de mai multe luni acest oraş, ce ocupă locul al doilea în clasamentul celor mai mari aglomeraţii urbane din Africa de Sud, informează AFP.

Cape Town, care primeşte în fiecare an milioane de turişti, a implementat deja măsuri stricte de raţionalizare, atât în hoteluri, cât şi pentru persoane private, încercând să întârzie cât mai mult “Ziua Zero” – ziua în care oraşul va rămâne fără apă, conform agerpres .


Printre altele, municipalitatea a interzis săriturile în piscinele municipale şi ameninţă că va da în judecată persoanele private care consumă mai mult de 87 de litri de apă pe zi.

Citește și : Columbia : Un elicopter militar s-a prăbușit. Cel puţin şapte oameni au murit

Pe parcursul săptămânii trecute, doar 39% din totalul celor 3,5 milioane de locuitori din Cape Town au reuşit să se încadreze în această limită, potrivit autorităţilor locale.

“Consumul cotidian mediu (de apă, n.r.) din Cape Town este încă prea mare. El chiar a crescut de la 578 de milioane la 618 milioane de litri pe zi”, a declarat marţi primarul oraşului, Patricia de Lille, anunţând că data la care va veni “Ziua Zero” a fost devansată cu 48 de ore.

Potrivit declaraţiilor sale, consumul zilnic de apă din Cape Town trebuie să fie mai mic de 500 de milioane de litri pentru a amâna ziua în care apa nu va mai curge la robinetele din oraş.

De mai multe luni, nivelul apei acumulate în barajele care alimentează oraşul a scăzut constant. El a atins în această săptămână doar 28,7% din nivelul său considerat obişnuit pentru această perioadă a verii australe, care este deosebit de caldă şi de uscată.

Administrată de reprezentanţi ai opoziţiei, municipalitatea din Cape Town este criticată pentru faptul că nu a luat mai devreme măsuri de raţionalizare a apei curente.

Întreaga Africă australă a suferit în ultimii ani din cauza unei secete foarte severe, agravată de El Nino, un fenomen meteorologic ciclic. Însă ploile abundente care au căzut în ultimele luni au permis majorităţii regiunilor din acea zonă să îşi refacă preţioasele rezerve de apă.

Cape Town a făcut însă excepţie, fiind o regiune care îşi primeşte cea mai mare cantitate de precipitaţii în timpul iernii australe.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Johnny Depp s-a inspirat din tarot pentru a crea o nouă colecţie de tablouri

Johnny Depp s-a inspirat din tarot pentru a crea o nouă colecţie de tablouri Actorul Johnny Depp a recurs la iconografia cărţilor de tarot pentru...

Papa Francisc va oficia o liturghie pe stadionul din Bruxelles pe 29 septembrie

Papa Francisc va oficia o liturghie pe stadionul din Bruxelles pe 29 septembrie Vaticanul a publicat vineri programul călătoriei papei Francisc în Luxemburg şi Belgia...

Operațiune-mamut în peste 20 de ţări europene, inclusiv România: Sute de milioane de euro în obiecte e artă furate, recuperate

Operațiune-mamut în peste 20 de ţări europene, inclusiv România: Sute de milioane de euro în obiecte e artă furate, recuperate Amfore, obiecte din aur, picturi:...

Femeie lovită de un automobil la poarta bisericii din Basarabeasca. Șoferul a dat bir cu fugiții

Femeie lovită de un automobil la poarta bisericii din Basarabeasca. Șoferul a dat bir cu fugiții O femeie a ajuns la spital, după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.