Capii talibanilor vor participa la o conferinţă despre Afganistan

Publicat:

O delegaţie oficială a talibanilor va lua parte la o conferinţă despre situaţia din Afganistan care va avea loc la Moscova, a confirmat marţi un purtător de cuvânt al mişcării islamiste radicale cu sediul în Qatar, informează dpa, potrivit agerpres.

Delegaţia îşi va prezenta opinia în legătură cu o soluţie paşnică la conflictul din Afganistan, dar nu va lua parte la nicio negociere, a declarat purtătorul de cuvânt Sohail Shaheen.


Citeşte şi: Incident între avioane din SUA și Rusia deasupra Mării Negre – VIDEO

Luni, Înaltul Consiliu de Pace al Afganistanului a confirmat că va participa la întâlnirea programată pentru vineri şi va trimite o delegaţie de patru persoane.

Înaltul Consiliu de Pace al Afganistanului este însărcinat cu negocierile şi discuţiile de pace între insurgenţi şi stat.

Citeşte şi: După 2 ani de la alegerea lui Trump, americanii sunt chemaţi la vot

În august, guvernul afgan a exprimat obiecţii în legătură cu participarea sa la discuţii de pace găzduite de Rusia.

Eforturile de a-i aduce pe talibani la masa de discuţii nu au reuşit până acum, în contextul în care militanţii consideră statul afgan susţinut de Occident ca un “guvern-marionetă”, iar războiul între ambele părţi face ravagii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Fosta șefă de la Kiabi, acuzată că a fraudat grupul de modă cu 100 de milioane de euro, arestată la aterizarea în Corsica

Fosta șefă de la Kiabi, acuzată că a fraudat grupul de modă cu 100 de milioane de euro, arestată la aterizarea în Corsica Aurélie Bard,...

Concurs de cartofi prăjiți, organizat în Franța: Suedezii au reușit să cucerească podiumul cu o rețetă inedită

Concurs de cartofi prăjiți, organizat în Franța: Suedezii au reușit să cucerească podiumul cu o rețetă inedită Recent, în Franța a avut loc un concurs...

Curenţii oceanici de mare adâncime sunt mult mai dinamici decât se credea

Curenţii oceanici de mare adâncime sunt mult mai dinamici decât se credea Un nou studiu publicat de Nature Geoscience prezintă cel mai mare set de...

Noua Zeelandă triplează taxa impusă turiştilor străini pentru a contribui la conservarea patrimoniului

Noua Zeelandă triplează taxa impusă turiştilor străini pentru a contribui la conservarea patrimoniului Noua taxă pentru turiştii străini care vizitează Noua Zeelandă, care aproape că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.